Nu e vorba doar de economie, niciodată nu a fost. Da, poate acolo salariile-s mai mari și condițiile de trai mai ridicate, dar și cheltuielile nu-s atât de mici ca-n Moldova. Nu e ăsta motivul pentru care mulți oameni pleacă din Moldova, oameni care ar putea aduce schimbarea și nu chiar. Cel puțin, nu atunci când pleacă a 2-a, a 3-a sau a nu-știu-câta oară.
Pleacă pentru că oamenii îs răi. Pentru că sunt aroganți și grandomani și foarte încrezuți în sine. Pentru că nu acceptă critica și nu recunosc greșelile proprii. Pentru că sunt încrezuți în faptul că mereu au dreptate și pentru că sunt foarte, foarte agresivi.
Majoritatea, desigur. Nu toți.
Pleacă pentru că Moldova nu e o țară în care te poți plimba pe stradă doar de dragul de a te plimba. Nu pe străzile unde sunt oameni, pentru că ai mereu senzația că o să fii luat la pumni de către persoanele care trec pe lângă tine cu niște mine agresive și cu o privire de ”când îți *** una!”, chiar dacă e prima dată când vezi persoana în cauză.
Dar n-am fost mereu așa. Cel puțin sună frumos. Eram un popor binevoitor, un popor empatic, un popor care nu era înecat în individualism și în care fiecare persoană nu se considera a fi mai presus decât alții. Mult, mult mai presus.
Dar am pierdut calea. Lăcomia a otrăvit sufletele oamenilor, a baricadat lumea cu ură, ne-a condus la suferințe și măceluri. Am îmbunătățit progresul, dar am rămas captivi în el, în mașinării care ne aduc abundența și ne fac să ne-o dorim în continuare. Știința ne-a făcut cinici, inteligența duri și nemiloși. Gândim prea mult și simțim prea puțin. Mai mult decât mașinării, avem nevoie de omenie. Mai mult decât inteligență, avem nevoie de bunăvoință și blândețe. Fără aceste calități viața va fi violentă și totul va fi pierdut.
Cât de mult nu am vrea să credem așa ceva, nu e peste tot așa. Sunt locuri complet diferite. Unde oamenii îți zâmbesc pe stradă, unde persoanele publice îți vorbesc frumos și realizează faptul că trăiesc pe taxele pe care tu le plătești. Realizează faptul că dacă o să te nedreptățească, și-ar putea pierde serviciu sau chiar ajunge în închisoare. Unde persoanele își știu și-și apără drepturile și unde oamenii își respectă limba!
Pleacă pentru că există orașe în care oamenii maturi li se adresează copiilor cu ”dumneavoastră”, nu ”mucosule.” Pentru că există orașe în care sălile de teatru sunt pline în fiecare seară, iar oamenii chiar știu când o carte nouă este publicată și cine este autorul ei.
Pleacă pentru că suntem încă înapoiați și avem foarte multe de recuperat. Nu contează dacă refuzăm sau nu să realizăm asta, dar avem o mentalitate primitivă. O mentalitate care încă nu a ieșit din efectele negative ale tehnologiei moderne și a fluxului enorm de informații. Încă mai trăim cu gândul sovietic că fiecare dintre noi e ceva special, ceva deosebit.
Pleacă pentru că încă mai credem că le știm pe toate, dar nu putem duce o discuție civilizată nici în realitate, nici pe internet, fără a arunca o înjurătură și a-i numi pe toți măgari și porci și idioți. Câți dintre voi se vor abține să scrie un comentariu de tipul ”ești un bou și nu știi nimic, dă să-ți explic…” sau ”prostii, prostii și iar prostii. Ești un prost”?
Dacă crezi că e normal să fii alungat afară din magazin pentru că ceri bonul de plată, să fii dat afară din troleibuz sau maxi-taxi, să te înjure șoferul dacă încerci să-l filmezi cum fumează sau numără banii sau vorbește la telefon la volan, să fii tratat aiurea și să-ți manifești indignarea doar în gând sau în fața prietenilor, pentru că nu crezi că poliția sau alte organe de stat vor rezolva ceva, dacă crezi că e normal ca astfel de articole să apară pe internet și să simți că, chiar dacă nu în totalitate, există un pic de adevăr în ele, atunci ar trebui să te mai gândești puțin și poate să faci o scurtă călătorie în alte orașe.
În alte orașe în care oamenii nu strigă când vorbesc la telefon, în care oamenii nu scuipă pe stradă și în care dacă privești pe cineva în ochi ai mare șanse să îți zâmbească. În alte orașe sau țări în care oamenii țin la demnitatea lor națională, la limba lor și la trecutul lor. În care oamenii realizează că ceilalți din jur sunt ca și ei, oameni, care merită empatizați și tratați ca atare.
Și nu e vina nimănui și e vina fiecăruia. Nu sunt autoritățile de vină, nu în totalitate. Noi le-am dat puterea și noi le dăm voie s-o folosească necondiționat. Ei sunt produsul activității și vieții noastre. Suntem atât de absorbiți de propria noastră persoană, de propriul caracter și propriile dorințe, încât uităm că, de fapt, trăim într-o societate.
O societate construită și întreținută de reguli de bun simț. Dacă nu cedezi pietonilor pe zebră, de ce ar trebui să-ți cedeze cineva ție trecerea? Dacă treci la roșu, de ce n-ar trebuie să treacă și alții. O faci tu, o face și altul. Furi tu, fură și altul. Oamenii de la guvernare sunt produsul societății noastre, a normelor noastre morale și a școlilor noastre. Ei vor muri și alții le vor lua locul și acum, aruncând o privire în viitor, cum crezi că vor fi aceștia? Empatici, dornici de a face ceva și de a scoate țara din ****t?
Noi modelăm societate și noi îi impunem regulile. Noi suntem viitorii șoferi de troleibuze și maxi-taxi, viitorii polițiști și viitorii vânzători de prin magazine. Noi suntem viitoarea societate și noi decidem dacă o să fim cei care or să dea oamenii afară din transport, cei care nu deservesc un client dacă acela nu le place, cei care vom închide ochii la toate nedreptățile și cei care vom decide încotro ne îndreptăm.
Plecarea din țară nu e o soluție, dar e o scăpare ușoară, pentru că e mai ușor să mergi într-o societate bine pusă la punct de către alte persoane de-a lungul secolelor decât să încerci să o modifici pe cea din care vii.
Da, suntem lași, noi ăștia care am fugit din țară. Suntem niște lași care nu vor să-și accepte lașitatea, care invocă guvernarea și caracterele meschine ale oamenilor din jur, care, în loc să încerce să schimbe ceva, au fugit. Dar am avut de ce și de cine fugi. Și apare acel gând de a reveni în țară și a participa la construcția ei, dar trei zile după revenire apare dorința de a fugi din nou, de a fugi cât mai rapid și cât mai departe.
Mai mult decât granturi, avem nevoie de înțelegere. Mai mult decât afaceri, avem nevoie de empatie.
Mai mult decât orgoliu, avem nevoie de mândrie. Mândrie pentru propria țară și limbă.
