Pe de o parte este o mlaștină neagră cu opinii extrem de negative despre viață și despre locul tău în ea. Pe de altă parte, o pădure roz plină cu păreri extraordinare despre propria ta persoană, despre modul în care ești perceput de către alții și despre propriile tale posibilități. În mijloc este o câmpie unde oamenii se văd așa cum sunt în realitate, cât de greu nu ar fi asta.
Circa 20% din oameni trăiesc pe această câmpie, iar aceste persoane sunt ”diagnosticate” cu realism depresiv. Dacă faci parte din aceste persoane, tinzi să cazi în depresie mult mai des decât restul oamenilor, pentru că tu nu vezi lumea drept un loc demn de o bombă atomică globală sau un paradis, ci vezi lumea așa cum e în realitate. Ai un fel de superputere – capacitatea de a vedea lumea așa cum e și te simți depresat pentru că majoritatea oamenilor din jurul tău au un mecanism care îi face să se simtă mai importanți și mai frumoși și mai inteligenți decât sunt ei de fapt. Al tău, din păcate, fie lipsește, fie nu funcționează corect.
Cum funcționează acest mecanism al grandomaniei, generat de evoluție? El e format din 3 părți:
- iluzia superiorității – tendința de a ne judeca pe noi înșine mai blând decât pe alții și de a ne considera unici, indivizi speciali care sunt forțați să-și ducă viața în mijlocul unei turme lipsită de minte;
- iluzia controlului – tendința noastră de a ne atribui nouă succesele și norocului eșecurile. Această iluzie e adânc înrădăcinată în mințile noastre pentru că tu ai nevoie să simți că poți împinge lumea și observa că aceasta se mișcă. Fără asta, înflăcărarea oricui ar dispărea foarte rapid;
- înclinații optimiste – acestă tendință este tendința care face fumătorii să creadă că ei nu vor avea cancer la plămâni, șoferilor să creadă că ei pot merge cu 150 km/h fără a păți ceva, tinerilor că dragostea lor va ține o eternitate. Aceste înclinații sunt acele înclinații care generează binecunoscuta frază ”O va păți altul, nu eu.” Din cauza acestor înclinații nu ai extingător la bucătărie, nu mergi la doctor regulat sau nu-ți fixezi centura de siguranță.
Cum, în istoria grandioasă a omenirii, noi am reușit să generăm un mecanism care ne duce atât de grav în eroare cu privință la propriile noastre persoane? De fapt, e foarte simplu: totul se reduce la instinctele de bază. În timpurile antice, când triburile încă luptau între ele zilnic, războinicii care atacau alte așezări aveau avantaj peste ceilalți războinici care erau mai modești și fricoși.
Aceiași teorie se aplică și-n dragoste și-n afaceri și aproape în orice domeniu din viață. Evoluționiștii sunt de acord cu acest fapt și susțin că, de fapt, primatele care au supraviețuit destul timp pentru a deveni strămoșii noștri sunt primatele care nu au renunțat nici măcar atunci când orice speranță era pierdută.
Acest mecanism adânc înglobată în creierul uman ne permite să creăm o sferă de gânduri pozitive despre noi și să tindem să o păstrăm intactă. Din acest motiv citești unele chestii, iar altele nu. Din acest motiv te împrietenești cu unele persoane din prima clipă, iar pe altele le urăști chiar dacă le cunoști de-o viață.
Grandomania este acel motor veșnic care te forțează să te ridici dimineața din pat și să-ți petreci viața într-un mod activ, convis de faptul că vei deveni cineva măreț, iar restul din jur sunt niște proști. Niște proști care se cred foarte deștepți.
