Ruşii vor întoarce diamantele cu lopata: a fost descoperit un nou zăcământ uriaş

diamnate-rusia-Tolvachik

Ruşii vor putea întoarce diamantele cu lopata: după cercetarile recente, efectuate în Kamciatka, vulcanul Tolvachik le-a rezervat o surpriză de proporţii, sub forma unui zăcământ uriaş.

Cristalele de diamante încastrate în rocile de magmă solidificată recent, confirmă existenţa unei cantităţi impresionante la nivelul acestei zone, adică tone de diamante, de dimensiuni considerabile, care nu aşteaptă decât să fie extrase, relatează Vocea Basarabiei.

Celor ce se simt fascinaţi de splendidele pietre preţioase, entuziasmul li se va diminua semnificativ însă, la vestea că zăcământul este constituit din diamante industriale, care nu prezintă interes pentru universul bijutierilor.

Chiar şi aşa, ruşii au motive temeinice să se declare încântaţi: fie el şi mai puţin preţuit, diamantul industrial este la mare căutare, spre a fi utilizat în scopuri tehnologice.

Ruşilor le-a mai rămas de rezolvat doar o problemă de natură logistică: rocile vulcanice bogate în diamante, se află într-o zonă greu accesibilă, situată în Orientul îndepartat rus, la limita estică a Siberiei, pe o fâşie de uscat, care se întinde între insula Sahalin şi Marea Ohotsk.

În plus, peninsula s-a format graţie mişcărilor tectonice ale plăcilor Pacificului, care nu au contenit câtuşi de puţin să avanseze, ci continuă să prezinte o deplasare de 8 cm pe an, în direcţia Euroasiei, precizează sursa.

Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate