Povestea uimitoare a singurei evadări dintr-un lagăr nord-coreean

„Prima lui amintire este o execuţie”. Aşa începe cartea „Escape from camp 14”(„Evadare din lagărul 14”) care spune povestea impresionantă a unui nord-coreean născut şi crescut într-un lagăr de muncă pentru prizonieri politici. Cartea scrisă de jurnalista Blaine Harden relatează viaţa incredibilă a lui Shin In Geun, despre care se crede că ar fi singura persoană care a evadat vreodată dintr-un lagăr comunist nord-coreean, potrivit Business Insider.

Lagărul 14 este uriaş. Are 48 de kilometri lungime, 24 de kilometri lăţime şi aici se găsesc ferme, fabrici, mine şi peste 15 000 de prizonieri. Motivul pentru care Shin a fost închis este că doi dintre fraţii tatălui său au fugit în Sud în timpul războiului coreean„, scrie Harden.

Shin a fost martor la o primă execuţie când avea doar 4 ani. Mai târziu avea să participe la mai multe execuţii, inclusiv ale mamei şi fratelui său. Cei doi au fost ucişi după ce Shin, care atunci avea 14 ani, i-a denunţat că ar fi încercat să evadeze. Instinctele de lagăr preluaseră controlul asupra sa. Oricine ar fi auzit de o încercare de evadare şi nu ar fi denunţat-o ar fi fost condamnat la moarte, iar Shin era supărat pe cei doi pentru că îi puseseră viaţa în pericol.

Cum a evadat Shin In Geun

Într-o zi, Shin, pe atunci în vârstă de 23 de ani, a fost trimis împreună cu alt prizonier să tundă câţiva copaci pe vârful unui munte, chiar lângă gardul electric ce înconjura lagărul. Cel mai apropiat turn de pază era la sute de metri distanţă, iar patrulele treceau destul de rar prin zonă. Când Shin şi celălat prizonier au încercat să treacă prin gard, complicele său a rămas blocat între fire şi a murit electrocutat. Shin i-a folosit corpul pentru a se proteja şi a trece în siguranţă, scrie autoarea.

După ce a trecut de gard, Shin a dat peste o fermă din apropiere, unde a găsit o uniformă militară pe care a îmbrăcat-o. Astfel a reuşit să ajungă în siguranţă la graniţa cu China, unde a mituit un grănicer care i-a dat mâncare şi ţigări. În cele din urmă a ajuns în Coreea de Sud, şi mai târziu, în S.U.A. În prezent trăieşte în sudul Californiei şi militează pentru respectarea drepturilor omului în Coreea de Nord.

      Articole recomandate