Face bani din îmbrăţişări. O metodă uşoară de a face bani, fără investiţii majore.

Studenta Jaqueline Samuel, în vârstă de 29 de ani, şi-a deschis o mică afacere, unde vinde îmbrăţişările ei calde şi sincere. Sunt sincere pentru că o face pe bani. 60 de dolari pe oră!

Samuel şi-a deschis „The Suggery”, în New York, care este şi locul unde împarte momente tandre cu cei care îi calcă pragul firmei sale. Tânăra ţine clienţii în braţe, stau întinşi în pat sau chiar împart patul pentru o noapte. Nimic din ce se întâmplă acolo nu are tentă sexuală şi nici nu conduce la înfăptuirea unei relaţii propriu-zise.

Studenta le oferă protecţia şi discreţia de care au nevoie, iar clienţii sunt extrem de entuziasmaţi de ideea tinerei.

La „The Suggery” vin femei şi bărbaţi, care nu omit să pună din cele mai năstruşnice întrebări, atunci când o vizitează pentru prima dată: ce haine să poarte, ce comportament le este permis, etc.

Jaqueline face acest business şi ca pe un proiect pentru facultate. Este cunoscut faptul că după câteva minute de îmbrăţişări, anumite stări negative ale omului îşi pierd din intensitate şi apare starea de relaxare şi eliberare.

Contactul psihic cu ceilalţi are un efect pozitiv asupra minţii noastre.

Samuel are o varietate de 100 de poziţii în care-şi poate îmbrăţişa clienţii, pe care le denumeşte „Cuddle Sutra”. Îi place să improvizeze şi să-şi vadă clienţii mulţumiţi şi fericiţi.

      Articole recomandate