Cum arată deputaţii moldoveni în caricaturi şi cine s-a amuzat pe seama lor

Deputaţii au avut parte de o surpriză la sfârşitul sesiunii parlamentare. În holul Palatului Republicii câţiva tineri au organizat o expoziţie de caricaturi ale politicienilor. Ei susţin că au vrut să mai descreţească frunţile parlamentarilor ceea ce se pare că le-a reuşit.

Deputatul PL Valeriu Munteanu s-a amuzat copios pe marginea caricaturilor. El a râs în hohote mai ales după ce şi-a văzut imaginea aşezată lângă cea a comunistului Artur Reşetnicov.

Chiar vreau să vă spun că băieţii sunt foarte bravo, m-au suprins plăcut nu doar prin caricatura care mi-au facut-o, dar prin toate lucrările. Sunt foarte originale. M-au pus alături cu individul asta la care i-au mărit nasul suficient de mult„, s-a amuzat Munteanu.

Liberalul Ion Hadârcă spune că în caricatură este un pic încruntat, dar precizează că e din cauza şedinţelor.

Eu o văd prima data. Chiar este bună şi o apreciez. Se simte mâna sigură care a redat, relevă anumite trăsături de caracter. Dar aici sunt mai încruntat decât de obicei, probabil spre finalul sesiunii vin încruntările, iar după vacanţă voi fi mai vioi„, a glumit şi Ion Hadârcă.
Pictorul care a creionat figurile politicienilor susţine că scopul expoziţiei a fost acela de a-i amuza pe deputaţi.

Este ultima şedinţă, iar scopul este de a le descreţi puţin frunţile şi de a-i face să zâmbească. Ne-am gândit să facem o premieră naţională, o caricatură politică care vizează miniştri, liderii politici şi deputaţi”, a punctat PR managerul expoziţiei, Adrian Cojocaru.

      Articole recomandate