Primul animal domesticit, conform savanţilor, este câinele, care ar fi fost domesticit circa 12 000 ani în urmă în Asia de Sud-Vest. Apoi a urmat oaia, capra, porcul şi vaca în aceeaşi regiune, succedate de către cal, în teritoriul ucrainei de azi şi multe altele, până la cămile, care au fost domesticite circa 4 500 de ani în urmă.
Şi totuşi, de ce au fost domesticite doar 14 tipuri de animale (conform savanţilor)? O fi problema în mărimea lor, în numele lor, feţele lor sau modul lor de a fi? Poate omul nu s-a simţit comod în jurul lor? Sau e din motiv că toate animalele enumerate anterior au fost domesticite din greşeală? Noi vă prezentăm cinci motive de bază care au dus la imposibilitatea domesticirii, pe termen lung, a celorlalte animale. Motive bine documentate şi structurate în mai multe cărţi şi desertaţii.
#1 Dieta
Fie că aţi observat sau nu, omul nu a domesticit nici un animal carnivor. Da, sunt câteva animale omnivore (câinele, pisica), dar aceste animale pot fi , şi sunt în prezent, hrănite cu legume. Dacă nu crezi, citeşte ambalajul mâncării pentru câine. Motivul e foarte simplu: pentru a creşte 100 kg de muşchi, e nevoie de 1000 de hrană, aproximativ. Astfel, pentru a creşte 100 kg de muşchi pe o vacă, ea trebuie să mănânce 1000 kg de cereale. Însă, pentru a creşte 100 kg de muşchi pe un animal carnivor, e nevoie de 1000 kg de carne de vacă, kilograme care au fost crescute pe 10 000 kg de cereale. Carnea de animale carnivore, apropo, nu are un gust oribil. Există sandwich-uri din carne de leu, foarte delicioase.
#2 Rata de creştere
Principiul animalului alb este aplicat atunci când costul întreţinerii a unui anumit produs sau animal depăşeşte performanţa acestuia. Acelaşi principiu este un motiv pentru care unele animale, cum ar fi gorilla sau elefantul, chiar dacă aceste animale au carne multă şi sunt vegetarieni, nu au fost domesticite. Un animal care atinge vârsta matură în circa 15 ani nu este destul de practic pentru a fi crescut în captivitate. În Asia modernă, spre exemplu, persoanele care au nevoie de elefanţi pentru tracţiune ştiu că este mult mai eficient să capturezi unul decât să-l creşti de mic copil.
#3 Probleme creşterii în captivitate
La fel ca şi oamenii, unii oameni, animalele – unele animale, au probleme cu reproducerea sub ochi străini. Din acest motiv, deşi s-a încercat de mai multe ori, ghepardul, cel mai rapid animal la sol, nu a fost niciodată domesticit, deşi dorinţa oamenilor a fost cât se poate de mare. Gheparzii, cu toate că este un animal de vânătoare cu mult superior câinelui, are un ritual de împerechere care nu e posibil în condiţii de fermă. Când vine perioada împerecherii, mai mulţi masculi gonesc o femelă timp de mai multe zile, şi, conform zoologiştilor, anume acest ritual dur face ca femela să ovuleze, permiţând astfel împerecherea. În condiţii de fermă, aceasta ar fi imposibilă.
#4 Dispoziţie rea
Oamenii, unele dintre cele mai firave animale şi lipsite de apărare (fără gheare, colţi sau venin) pot fi ucise foarte uşor de mai multe animale, cum ar fi porcul, calul, vaca, cămila etc. Totuşi, unele animale au o înclinaţie mai mare de a ucide oamenii decât altele. Unul dintre cele mai evidente exemple este ursul, care, cu toate că poate ajungă să cântărească până la 1700 kg şi este vegetarian (deşi e şi un vânător iscusit), nu a fost niciodată domesticit pentru că, de cele mai multe ori, îi ucidea pe cei care încercau să o facă. Foarte puţini oameni au reuşit să dreseze un urs de mic, dar şi mai mulţi au fost ucişi de aceştia odată cu atingerea maturităţii. Un alt exemplu, mai puţin evident, ar fi zebra, care are tendinţa de a muşca şi de a nu elibera jertva care, de cele mai multe ori, este un om ce tot încearcă să o domesticească.
#5 Tendinţa de a panica
Există două tipuri de animale: cele care, atunci când sunt în pericol, panichează şi atacă şi cele care stau calme şi iau o poziţie defensivă. Cerbul, spre exemplu, face parte din prima categoria, oaia şi vaca, din a doua. E evident faptul că animalele din prima categorie, odată închise, vor sta calme, încercând să caute o portiţă de ieşire iar dacă nu o găsesc, să rugume ce găsesc pe jos. Animalele din a doua categorie, însă, au tendinţa să se lovească cu capul de pereţi până la moarte, dacă nu mor de şoc înainte. Astfel, triburile din antichitate, au întâlnit dificultăţi încercând să domesticească animale care săreau în sus, îi atacau constant şi, odată închise, se sinucideau, lovindu-se cu capul de pereţii peşterii, cel mai probabil.
sursa inspiraţiei – Jared Diamond – „Viruşi, arme şi oţel: soarta societăţilor umane.”
