Foști. Mai devreme sau mai târziu, devenim pentru cineva anume acești oameni și singuri obținem astfel de personaje în drumul vieții noastre. Nu ne mai gândim la conținutul acestui cuvânt, care a devenit un termen practic, pentru că este un termen care și așa spune multe. Acești oameni au fost cu noi. Nu mă refer la oamenii care pur și simplu au trecut prin viața noastră, ci la relațiile serioase. La oamenii pe care i-am iubit și la cei cu care am petrecut foarte mult timp.
Foștii – sunt o parte din noi, pentru că suntem astfel, inclusiv, datorită lor. Cândva, reprezentau acel microcosmos în care existam. Nu le-am permis să intre în el din întâmplare. I-am ales din milioane de oameni și din acest motiv am trăit împreună. De ce ar trebui să uităm de ei sau să nu-i considerăm apropiați, chiar dacă ei au decis să plece. Dacă nu mai iubești, nu înseamnă că trădezi. Este absolut normal să încetezi să mai iubești, oricât de dureros ar fi la moment. Nu trebuie să încetezi să îți iubești copiii și părinții. Acest lucru nu se referă și la ceilalți. Mai mult, faptul că nu mai iubești pe cineva ca bărbat sau femeie, nu înseamnă că nu îi mai iubești ca om. Nu cred că vei putea șterge cu adevărat acest sentiment din sufletul tău. Undeva în adâncul sufletului rămân toți oamenii pe care i-am iubit odată.
Viața – nu este un rezultat, ci un proces. Ne-am simțit bine cu un om mai mulți ani, iar după, ambii ne-am schimbat și am decis că vrem să fim singuri sau cu o altă persoană. Acest lucru nu anulează acea căldură pe care ne-am oferit-o unul altuia. Dacă plecăm din oraș, cealaltă persoană devine instantaneu străină? Oare străzile nu sunt pline cu amintiri, oare nu ne dă putere doar prin faptul că există în viața noastră de atâția ani?
Mulți vor spune: „Și cum rămâne cu copiii?”. Nu am copii și pot doar să îmi dau cu părerea. Crezi că ei nu văd că iubirea s-a terminat? Crezi că ei nu simt nimic? Desigur, ar fi bine să te căsătorești după absolvirea studiilor și să muriți în aceeași zi, la 99 de ani. Dar numai în cazul în care sunteți fericiți toți acești ani. Dacă nu mai este la fel, cel mai bine este să vă despărțiți, să rămâneți prieteni și să aveți șansa de a fi foarte apropiați până la adânci bătrâneți. Mai mult, copiii de-asemenea vor vedea asta, și indiferent dacă sunteți divorțați, rămânând prieteni le veți oferi mult mai multă iubire, decât în cazul în care ați fi fost împreună și nefericiți.
Ce face prezența noastră cu foștii noștri? O întrebare dificilă. Nu avem dreptul să îi impunem să ne iubească și să ne înțeleagă. Sărbătorile comune și ieșirile la film – ar fi ceva exagerat, dar nu aș fi în stare să șterg tot jurnalul și tot trecutul meu. Fără îndoială, situații în care fostul iubește mai mult decât actualul se întâlnesc regulat. Dar, totuși, mi se pare că problema e lipsa sentimentelor, și nu dorința de a păstra o formă de contact. Dacă iubitului tău îi este dureros din cauza legăturii voastre, trebuie să iei în considerare acest lucru și să faci o alegere potrivită pentru toți.
Dar încearcă să decizi pentru tine: este manipulare sau există pentru ce să-și facă griji? Se spune că nu trebuie să lași trecutul să intre în viitorul tău sau trebuie să faci totul, pentru a nu intra în viitorul lui. Este important să nu-ți fie frică de acea atitudine caldă față de cei de care te-ai despărțit. Și nu trebuie să-ți fie frică de despărțire. Oamenii cu adevărat apropiați nu dispar niciodată, pur și simplu se schimbă statutul pe care îl au în viața ta și este foarte probabil ca statutul de „prieten” să fie mult mai valoros decât iubirea care marchează relația dintre doi oameni.
Sursa: devorbacutine.eu