Vreau să încep cu un subiect prin care voi putea transmite un mesaj lucid.
M-am întrebat de nenumărate ori: Cine suntem noi , de fapt? Prin ce ne-am putea manifesta pentru a contribui esențial la schimbarea ambianței din jur, cea care devine pe zi ce trece tot mai sumbră și mai dureroasă?…
Suntem, în primul rînd frați, fiind în esență aceeași creatură, avînd aceleași deprinderi, purtînd aceleași dureri omenești… De ce atunci am ajuns să fim dușmani, să ne dorim moarte reciprocă?
Trăim o singură viață și o împovărăm cu cele mai aspre,dezgustătoare momente, fiindcă suntem umbriți de lăcomia bogăției, uităm să savurăm clipa și îmbatrînim anii care trec ca o umbră , uitînd de noi…
Ce văd eu, zi de zi, mergînd pe străzile orașului, care mi-a fost leagăn încă de mic copil, privindu-mi semenii in ochi? …Văd indifență, ură, invidie, sumbritate.Acum imi apare întrebarea: ce purtăm noi în suflete? Ce exemplu vom oferi copiilor noștri și la ce viitor s-ar putea aștepta ei?
Purtăm pe umeri această responsabilitate esențială pentru existența unei armonii specifice, pentru dezvoltarea relațiilor de prietenie și solidaritatea măcar între semenii noștri.Am învățat să fim egoiști, să trecem nepăsători pe lîngă cei nevoiași și să vedem doar golul propriei necesătăți.
În ce s-a transformat omenirea din jur? De ce pînă și propriul popor a ajuns să-ți închidă porțile atunci cînd apelezi la ajutor? O întrebare veșnic aprinsă…
