Chișinău: invitație la Noaptea Europeană a Muzeelor – 17 mai 2014

Chișinăul se pregătește să întâmpine cu porțile larg deschise, toți pasionații de artă și cultură, care doresc să petreacă momente de neuitat, cu prilejul celei de-a zecea ediții a Nopții Europene a Muzeelor.

Evenimentul, patronat de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), se va desfășura în capitlă, în noaptea de 17 spre 18 mai, oferind expoziții, proiecții de film, spectacole de muzică, demonstrații de mânuire a armelor medievale și multe alte surprize menite să încânte publicul de toate vârstele.

F3

Muzeul Național de Istorie a Moldovei a anunțat oficial intrarea liberă între orele 11:00 și 17:00, oferind vizitatorilor ocazia de a participa la vernisajul expoziției de decorații militare, ateliere de creativitate, concerte, jocuri și concursuri, precum și la un târg special organizat pentru copii.

F2

Mai mult decât atât: cei ce se vor prezenta la muzeu cu o fotografie de familie mai veche de 30 de ani, au șansa de a fi incluși în rândurile celor ce și-au adus contribuția la organizarea expoziției interactive „Țara mea, Familia mea”.

F1

Circa 3.000 de muzee europene sărbătoresc anual acest eveniment, iar Chișinăul se dorește la rândul său, una din capitalele care promovează în maniera amplă și coerența inițiativa, oferind publicului de toate vârstele, prilejul de a se bucura din plin de o manifestare cât se poate de binevenită, în contextul activităților culturale locale.

      Articole recomandate