Chinezii au reușit să copieze şi gustul vinurilor frantuzeşti.

Chinezii au reușit să copieze şi gustul vinurilor frantuzeşti.Supremaţia vinurilor chineze a fost stabilită într-o competiţie „în orb“, de către 10 degustători francezi şi 10 chinezi.

 

Vinurile chineze au obținut primele patru locuri ale topului unei competiţii de specialitate, desfășurate alaltăieri, în care cinci vinuri din regiunea Bordeaux și cinci din regiunea chineză Ningxia au fost îmbuteliate în sticle identice și doar numerotate, apoi date la gustat francezilor și chinezilor deopotrivă.

Judecătorii au zăbovit 40 de minute degustând minunățiile și au mai dicutat calitățile lor alte 30 de minute, după care au votat: Primele patru poziții din TOP cinci au fost vinuri chineze. Cea mai bună poziție a unui vin franțuzesc, a cincea a revenit podgoriei baronului de Rothschild (Collection Saga Medoc 2009), potrivit Business Insider.

„Degustarea a sugerat că vinurile Ningxia pot face faţă brandurilor mai celebre ca Bordeaux„, a considerat Jim Boyce, organizatorul competiţiei Ningxia vs Bordeaux Challenge, citat de Business Insider. Ningxia este o regiune autonomă din nord-vestul Chinei.

 

      Articole recomandate