Cea mai nouă religie a lumii: kopimismul, cultul care slăveşte descărcarea de fişiere la liber

Kopimismul este cea mai nouă religie a lumii, oficializată în Suedia pe 5 ianuarie 2012, la iniţiativa lui Isak Gerson, un tânăr de doar 19 ani, considerat liderul spiritual al noului cult. Acesta se bazează pe recunoaşterea faptului că a copia o informaţie este o virtute sacră. Jurnaliştii de la New Scientist l-au intervievat pe Gerson, care a explicat semnificaţia concretă şi scopul kopimismului.

Potrivit liderului Bisericii Kopimismului, fondată în urmă cu 15 luni, această religie este devotată file-sharing-ului (distribuţia fişierelor) şi susţine ideea că informaţia este sacră, iar copierea ei este sfântă.

Chiar dacă timp de un an s-au luptat cu autorităţile, membrii grupului religios au reuşit să fie recunoscuţi, ei îndeplinind criteriile necesare, printre care şi rugăciunile regulate. Isak Gerson recunoaşte că sunt organizate şedinţe de venerare a valorii de copiere a informaţiei. De multe ori acestea nu se desfăşoară în vreo încăpere, ci online. .

Logo-ul Bisericii este „kopimi”(de la copy me), cu litera K inscripţionată într-o piramidă. Pe lângă aceasta, adepţii noului cult mai folosesc şi alte simboluri, precum „CTRL+V” şi „CTRL+C”.

„Informaţia este un bloc format din tot ce ne înconjoară, în ceea ce credem, iar copierea lui înseamnă multiplicarea valorilor noastre”, a explicat liderul spiritual al kopimismului.

Declarându-se împotriva legilor care sancţionează download-urile ilegale, Gerson susţine că are deja 3.000 de adepţi.

Având în vedere că nu au o zeitate specifică, este foarte simplu să devii membru al organizaţiei. După ce site-ul lor este din nou activ, utilizatorii internet-ului trebuie doar să citească despre valorile kopimiste şi să le aprobe, înregistrându-se pe pagina lor.

În încheiere, Isak Gerson a menţionat că informaţia nu poate fi uitată, atât timp cât este multiplicată.

      Articole recomandate