A vota sau a nu vota? Întrebarea ce ar putea ucide Moldova

Lumea de azi e modelată de către guverne, iar guvernele  sunt alese de către oameni. Un guvern abil și funcțional reprezintă un popor abil și funcțional. Și atunci, un guvern indecis și indiferent ce fel de popor reprezintă?

Cum poate o persoană schimba ceva în țara sa? Schimbându-și caracterul, fiind amabil cu oameni și făcând ceva pentru țara sa, cum ar fi deschiderea unei afaceri sau investirea banilor în dezvoltarea infrastructurii? Poate ar trebui să încerce să se alăture vreunui partid?

Dar oamenii de rând ce fac? Ce fac oamenii care lucrează de la 8 la 19, ce fac persoanele care se zbat în fiecare zi cu un salariu mizer pentru a-și putea întreține copii și pentru a le oferi ceea ce aceștia merită, chiar dacă sunt nevoite să ia credite? Cum poate o astfel de persoană încerca măcar să schimbe ceva în țara lor?

Un răspuns ar fi votarea, dar cum rămâne cu demagogia de la televizoare, cum rămâne cu campaniile electorale agresive și pline de ură și înjurături? Acestea nu ar fi o problemă, dacă n-ar funcționa, sau ar funcționa pe jumătate.

Și cine sunt țintele acestor campanii? Oamenii simpli de prin sate, care habar nu au cine și ce partid reprezintă, nu înțeleg nimic din discursurile politicienilor, observând doar faptul că aceștia „vorbesc frumos.” Și acești oameni votează pentru cei care le aduc ulei, pachete cu semințe sau alte chestii. Și acești oameni lasă țara pradă celor care au dispărut cu mult timp în urmă din alte țări.

Și-atunci, ce facem?

Din fericire, populația din orașele Moldovei crește în fiecare an, depășind-o cu mult pe cea de prin sate și, după cum ziceau romanii, vox populi, vox Dei. Ei își exprimă părerea, de ce nu ai face-o și tu?

Există această tendință generală, impusă de către guvernele anterioare, de a crede că alegerile arată așa:
The Illusion of Free Choice democrats republicans

Sau așa:

Choice

Când ele, de fapt, arată așa:

Choices 1

Oricât nu ar suna de radical, Moldova e acum pe muchie, iar direcția în care aceasta va „cădea” o va decide opinia majorității. Da, poate votul tău nu va schimba foarte multe, poate va fi unul dintre voturile care nu vor face diferența, dar poate el va fi votul decisiv, poate el va fi votul care va decide viitorul Moldovei, așa cum a fost votul unui parlamentar din SUA în momentul în care acestea își alegeau limba de stat.

Un vot, un singur vot a făcut diferența dintre limba engleză și cea germană. Imaginează-ți că limba oficială în SUA ar fi germana. Sună ireal, nu? Atunci gândește-te că peste circa 10 ani, o altă versiune a Moldovei, fie ea parte a Uniunii Europene sau Vamale, va suna ireală. Tu poți decide care variantă va fi fictivă și care va fi reală.

E doar o oră, o singură oră din viața ta, care o va influența definitiv. Gândește-te la persoanele de peste hotare care pierd o întreagă zi pentru a ajunge la secția de votare. În România, spre exemplu, persoanele din mai multe orașe trebuie să meargă 4 sau 6 ore cu trenul pentru a sta la coadă alte 2 ore și pentru a pierde încă 6 ore cu trenul, întorcându-se în orașul tău.

E ca și cum fiecare dintre noi am avea în față câte un mâner care ar da un șut în fund Moldovei și ne-ar fi lene, fiecăruia, să-l mișcăm, pentru că un șut nu va schimba nimic.

Dar va schimba.

Ieși mâine la vot, dă Moldovei un șut în fund.

      Articole recomandate