Circul din Chișinău – pasărea Phoenix care renaște din propria-i cenușă? (Foto)

Abandonat, la propriu și la figurat, după ani și ani de suferință launtrică, Circul din Chișinău pare să se transforme într-un fel de noua pasăre Phoenix, gata să renască din propria-i cenușă.

Proiectul reamenajării și modernizării unei structuri care reprezintă odinioară un simbol al spectacolelor aducătoare de zâmbete pe chipul celor ce iubesc lumea circului, a fost scos la lumină, din sertarul cu hârtii prăfuite.

F1

Arena care strălucea cândva în lumina reflectoarelor, astăzi e invadată de muncitori și materiale de construcție, dar lucrările se desfășoară într-un ritm greoi și destul de puțin încurajator.

F2

Pentru început, dorim să amenajăm chiar și o arenă mai mică, grație ajutorului oferit de voluntari și de toți cei ce pun suflet în această inițiativă . Până la urma, vom reuși să demonstrăm că lucrările de reamenajare integrală a Circului, nu implică niște costuri exagerate – este un proiect care poate fi înfăptuit și cu puțin”, declară Igor Kasap, director adjunct al circului, potrivit colegilor de la publicația online locals.md.

F3

Covoarele și mobilierul par să se afle însă mai aproape de intrarea în scenă, gata de a schimba înfățișarea unui spațiu cu aspect de șantier, într-unul dedicat splendorii, artei și bunei dispoziții, grație celor ce își dedică viața unei meserii speciale.

F4

Coridoarele, cabinele artistilor și o parte din anexe sunt aproape gata, avem un și un fotoliu-eșantion, ca să ne facem o idee despre cum va arata spațiul destinat spectatorilor, iar covoarele se afla deja în lucru, la Ungheni”, a explicat Igor Kasap.

F5

În legătura cu aspectele vizând durata totala a reparațiilor și operațiunilor de reamenajare interioară, e dificil de stabilit termene precise: totul depinde, desigur, de posibilitățile financiare pentru realizarea acestui deziderat – un capitol asupra căruia tronează încă, un mare semn de întrebare.

Circus_008_0623_web

Circus_015_0640_web

Circus_006_0618_web

Circus_007_0620_web

Circus_019_0699_web

Circus_022_0707_web

 

F6

 

Sursa foto: Serghei Laburenco

 

      Articole recomandate