Video: Danu Boian, „Cocalarul anului 2012”

Danu Boian e iarăși acuzat. Interpretul s-a aprins din cauza unui zvon care circulă pe internet. Cică n-ar vrea să achite drepturile de autor sau nici măcar nu știe ce înseamnă drepturi de autor.

Danu Boian cade tot mai des pradă bârfelor şi zvonurilor, de zici că îl vânează toată lumea. De astă dată pe urmele s-a pus un portal de știri și un site de umor, unde interpretul apare cu titlul „Cocalarul anului 2012”. „Deja a devenit o tradiție să se scrie porcării la adresa mea”, a declarat Danu Boian pentru „Paparazzi” de la Jurnal TV.

Jurnaliștii care au semnat articolul invocă faptul că Boian vrea să-și apere piesele, dar fără implicații financiare. După ce i-a fost blocat contul pe Youtube de mai-marele hacker şi sperietoare de artişti, Ian Ceban, interpretul a dat fuga să-şi înregistreze produsele.

Dar când a aflat cât costă această procedură, nu prea i se întindea mâna spre buzunar pentru a scoate bănișorii – cel puţin, aşa descrie situaţia portalul de ştiri. „Sunt deranjat de ce se scrie, mai ales că la moment nu sunt în ţară. Cineva face tam-tam pe seama imaginii mele. Acesta nu este jurnalism, iar cea făcut acel site este o plagiere nereușită”, a mai spus Danu Boian.

Sursa: www.jurnaltv.md

      Articole recomandate