Top 10 drumuri primejdioase din întreaga lume (Foto)

Înguste, late, pline de gropi, situate în vârf de munte sau în mijlocul pustietății, aceste drumuri își merită pe deplin reputația celor mai periculoase drumuri din lume.

Pe aici se încumeta unii dintre cei mai curajoși sau, deopotrivă, nesăbuiți șoferi, și nu puține au fost cazurile când o astfel de călătorie se sfârșește tragic, cu decesul celui sau celor aflați în autoturism.

Iată care sunt cele mai primejdioase drumuri din lume:

1.„Drumul Morții”. Suspendată la propriu între cer și pământ, la o altitudine record de 3800 m, Capitala Boliviei este una dintre cele mai spectaculoase destinații sud-americane. Oamenii îmbrăcați tradițional, obiceiurile, viața simplă purtată după rânduieli stabilite de veacuri, sunt doar trei dintre aspectele care fac din ”La Paz” un oraș unic.

Diferența de nivel dintre cel mai ridicat și cel mai coborât punct este de peste 3500 de metri, iar șoseaua nu este altceva decât o terasa lată de 3,2 metri, săpată în stâncă și acoperită cu pământ și pietriș. Șoseaua este una dintre cele mai frumoase, pornind din înălțimile Anzilor, terminându-se în Jungla Amazoniană și trecând prin aproape toate ecosistemele întâlnite în Bolivia.

Din cauza sutelor de accidente soldate cu pierderi de vieți omenești petrecute în fiecare an, drumul Yungas a fost numit de localnici “El Camino de la Muerte”, adică “Drumul Morții”. În timpul traversării, aproape că nu ai nici o clipă să admiri peisajele halucinante, și drumul care șerpuiește în urmă pe margini de prăpastii.

4d5a426fb8cf832f5fe4912082c6b538

Drumul Yungas a fost construit secolul trecut, în anii ’30, de către prizonieri de război din Paraguay. În ciuda măsurilor de siguranță luate în ultima vreme, tronsoane întregi rămân în continuare nesecurizate nici măcar cu o balustradă. De asemenea, nu se oferă niciun fel de siguranță în privința stâncilor care se prăvălesc violent de la sute de metri peste stradă.
Yungas este o provocare pentru șoferi chiar și într-o zi cu vizibilitate normală, ca să nu mai vorbim de cele destul de frecvente cu ceața și precipitații. Și mai bizar este că numărul celor care se încumetă să parcurgă traseul este surprinzator de mare.

Yungas a devenit în mod ironic o destinatie populară, fiind vizitată anual de aproximativ 25,000 de turiști în căutare de senzații tari. Drumul se numără printre preferințele celor mai curajoși cicliști din lume.

2. Drumul-tunel Guoliang, China. Tunelul Guolian din provincia chinezească Henan este înfricoșător pentru șoferii zilelor noastre, însă pentru mulți sătenii din zonă, care au săpat cei 1,2 kilometri de-a lungul marginii munților Taihang în 1972, s-a dovedit a fi mortal.

O parte dintre aceștia au murit în timpul construcției, care a fost făcută în pricipal cu unelte manuale. Având patru metri lățime și cinci metri înălțime, tunelul mai are și unele margini deschise peste o prăpastie stâncoasă, de unde își și trage supranumele- „drumul care nu tolereaza greșeli„.

Guoliang-Tunnel

Tunelul a fost deschis traficului la data de 1 mai 1977, fiind o șosea extrem de periculoasă, însă reprezentând în același timp și o rută extrem de fascinantă, fiind o destinație cheie pentru miile de turiști care se încumetă să ajungă până aici.

3. Ruta 5: Arica – Iquique, Chile. Drumul între Arica și Iquique este considerat foarte periculos dintr-un punct de vedere cu totul diferit: străbate văi adânci, bătute de vânturi puternice, iar peisajul te duce cu gândul la o planetă complet părăsită. Cel care circula pe acest drum întâlnește atât de rar un alt vehicul, încât ar putea crede ca este mai mult o halucinație decât ceva real. Drumul este renumit pentru pericolele sale și peisajul monocrom și izolat.

25534413

4. Drumul siberian spre Yakutsk, Rusia. Este drumul care face legătura între Moscova și Yakutsk, dar numai partea siberiană se prezintă astfel. Iarnă, care în această regiune durează și 10 luni, drumul este accesibil, dar când zăpezile se topesc poți rămâne blocat până la următorul îngheț din cauza noroiului.

Drumul este neasfaltat şi nici măcar pietruit şi este singura autostradă de noroi din lume.
Iakutk este considerat cel mai rece oraş de pe pământ, cu temperaturi de până la – 40 de grade Celsius. Drumul este considerat excelent pe aproape întreaga durată a anului, mai ales că pământul este atât de îngheţat. Vara apar însă problemele: cum plouă, cum autostrada devine un uriaş bazin de noroi, care înghite maşini de toate dimensiunile.

IMG_0894

În august 2006, nici mai mult nici mai puţin de 600 de maşini au rămas prinse în acelaşi timp în noroiul de pe autostradă. În afară de pericolul de a rămâne înţepenit cu zilele, autostrada mai este cunoscută şi pentru faptul că maşinile blocate sunt adesea prădate de hoţi.
Autostrada Lena (este paralelă cu râul Lena) mai este numita şi „Autostrada Iadului”. De fapt, orasul Yakutsk este rupt de restul lumii pe timpul verii. Iarna însa, mașinile pot atinge până la 70 de kilometri pe orp pe această autostradă a „iadului”.

5. Autostrada Sichuan – Tibet, China. În China, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere aproape s-a dublat în ultimii 20 de ani. Autostrada Sichuan-Tibet, un drum construit la mare altitudine între Chengdu și Tibet, unde alunecările de teren şi avalanşele de pietre sunt frecvente, este, fără îndoială, o mare parte a problemei.

mountain-road-in-Sichuan-1024x768

Autostrada Sichuan-Tibet, lungă de 2,412 km, pornește de la Chengdu din Sichuan și se termină la Lhasa, în Tibet. Drumul traversează 14 munţi înalţi, cu media de altitudine de 4.000-5.000 de metri, şi se întinde peste zeci de râuri celebre (râurile Dadu, Jinsha, Lantsang, Nujiang), traversează păduri sălbatice și are numeroase secțiuni periculoase.

6. Autostrada James Dalton, Alaska. Autostrada James Dalton este un drum pietruit de 670 de km lungime. Autostrada trece direct prin tundra îngheţată, până în cel mai nordic punct din Alaska. Majoritatea celor care se aventurează pe acest drum sunt şoferi de camioane şi TIR-uri, care transportă provizii în zonă. Drumul nu este recomandat celor cu maşini neechipate corespunzător, iar companiile americane de închiriat maşini nici nu le permit clienţilor să circule pe această autostradă.

1424201825_14

7. Drumul Patiopoulu – Perdikaki. Grecia. Acesta este un drum îngust care se întinde de la Patiopoulo la Perdikaki în Grecia. Acest drum are urcări abrupte şi este periculos din cauza gropilor uriașe și vizibilităţii reduse pentru vehiculele care călătoresc pe el. Este un drum îngust, cu o prăpastie pe fiecare parte a pantei sale, fără parapeţi sau alt sistem de prevenire a accidentelor.

Passo_dello_stelvio

Mulți oameni mor pe acest drum în fiecare an. Drumul este utilizat de către pietoni, animale, camioane, autobuze și autoturisme. Este un drum foarte periculos, care are pietriș în cele mai multe locuri și nu are linii pentru delimitarea marginilor.

Este deosebit de periculos pe timp de noapte, când se întâmplă cele mai multe dintre accidente. În afara faptului că drumul în sine este foarte periculos, el este străbătut tot timpul de turme de animale.

8. Drumul Trollstigen, Norvegia. Drumul Trolilor este una din atracțiile de top ale Norvegiei, îmbinând armonios peisajele spetaculoase cu drumul deosebit de dificil. Trollstigen este drumul național 63 care leagă Andalsnes de Valldal. Trollstingen este o capodoperă formată din 11 curbe în ac de păr finalizate în 1936, după 10 ani de muncă, devenind astfel un magnet pentru turiști. Pe partea vestică a văii Romsdalen se zăresc cele trei vârfuri, care își confirmă prin denumire măreția: Arhiepiscopul, Regele și Regina. Drumul este îngust, două mașini cu greu se pot înscrie în curbe.

Fiordul Geiranger a fost descoperit prima dată ca traseu turistic în 1869, când primul vas turistic a acostat aici. De atunci, s-a investit mult în infrastructură, astfel că Eagle Road este deschis tot timpul anului, fiind singura cale de acces iarna spre Geiranger. Celelalte două, drumul trolilor şi drumul spre Dalsnibba, sunt deschise doar vara, de la 1 iunie.

0_7d3a5_e62f8b6d_orig78

Se aproximează că peste 600.000 turişti vizitează în fiecare an zona fiordului şi drumul trolilor. Este o atracţie turistică populară, datorită faptului că este abruptă, având o înclinare medie de 9%. Vehiculele cu o lungime totală mai mare de 12,4 metri au interzis să circule pe acest drum. În partea de sus a şoselei există o parcare mare, unde turiştii îşi pot lăsa maşinile, pentru a merge preţ de 10 minute pe o terasă de unde pot admira priveliştea superbă, care include şi cascada Stigfossen, a cărei înălţime este de 320 de metri.

9. Drumul A682, Anglia. Cel mai periculos drum din Marea Britanie. Este un drum foarte îngust, cu vizibilitate redusă, pe care au murit 100 de oameni în ultimii 10 ani. Drumul este des străbătut de motocicliști.

most-dangerous-roads-in-the-world-The-A682-Road

10. Selvio Pass, Italia. Situat in Alpii de Est in Italia, Stelvio Pass Road face legătura între Valtellina cu Merano și valea râului Adige. Acest drum trece prin munte și este situat la o altitudine de aproximativ trei kilometri deasupra nivelului marii. Drumul este deosebit de dificil pentru vehicule, din cauza curbelor în ac de păr – 48 la număr, iar în unele puncte drumul devine extrem de îngust și abrupt.

Cu o înălțime de 2.757 de metri, este cel mai înalt munte pavat care străbate Alpii de Est și cel de-al doilea ca înălțime din Alpi, dupa Col de l’Iseran, ce măsoară 2.770 m. Deși nu este la fel de periculos precum alte trasee, este într-adevăr special. Trecătoarea este una dintre cele mai bune rute cu curbe “ac de păr” continue din lume.

supercars-on-the-stelvio-pass-in-italy-source-top-gear-2011

Situată în Alpii italieni, şoseaua traversează trecătoarea Stelvio şi îşi conduce turiştii printr-un peisaj care îţi taie răsuflarea.

Autor: Cristina Istrati

      Articole recomandate