E drept că nimeni nu-i perfect – asta nu mai constituie un secret: oricât de bine pregătiţi am fi într-un anumit domeniu, lăsăm de dorit într-altul.
Pentru a face faţă cu brio acestui neajuns, există însă unii care, deşi îşi dau la rândul lor cu stângu-n dreptul când e să mestece într-o oală cu ciorbă, exceleaza în inventat strategii pentru umbrirea concurenţei.
Este vorba despre o metodă, pe cât de discutabilă din punct de vedere etic, pe atât de eficientă, se pare, atunci când omul este hotărât să facă un pas în faţă, motivat puternic de „numai-el-ştie-ce”.
Fără a ne transforma neapărat în personaje machiavelice, ale căror rânjete de satisfacţie l-ar face să pălească de invidie până şi pe Hannibal Lecter, să recunoaştem că, punând la punct o strategie, indiferent de ce tip ar fi ea, înseamnă că deţinem deja un atù în faţa rivalului nostru (asta în cazul în care nu are şi el o strategie în curs).
Iată, în cele ce urmează, câteva sugestii care, mai în glumă, mai în serios, ar putea servi drept ghid orientativ în acest context, fără a vă face să vă simţiţi vinovaţi pentru „lovituri sub centură”, de tipul celor cu care aţi făcut cunoştinţă la cinematograf, unde personajele sunt dispuse să calce pe cadavre, pentru a-şi atinge obiectivele, aşadar:
- Dacă rivalul susţine că are conştiinţa curată, înseamnă că nu stă bine cu memoria – oricine vă va da dreptate;
- Când rivalul zâmbeşte mult, înseamnă că ştie deja pe cine să dea vina dacă lucrurile merg prost – dintr-odată va deveni mai puţin simpatic audienţei;
- Într-o competiţie, important nu este să caştigi, ci să participi fără să pierzi sau să faci egal;
- Pune-i întrebări absurde rivalului tău – în timp ce caută răspunsul, va pierde ocazia;
- Nu te arăta dispus să-l crezi, mai ales atunci când îţi spune adevărul – ar putea să fie o capcană – vezi punctul 4;
- Dacă te urăşte, nu-ţi face probleme – destul să-i fie frică de tine;
- Dacă e foarte bine pregătit, aminteşte-i că de fapt, un expert e doar un om care a făcut toate erorile posibile, într-un câmp ceva mai restrâns;
- Fereşte-te să-i serveşti minciuni dacă nu ai o bună memorie;
- Nu e neapărat necesar să întelegi la ce se referă rivalul tău, ca să poţi purta o discuţie pe acea temă – poate fi o ocazie excelentă pentru a aplica punctul 4;
- Nu te pune cu prostul – te va bate prin experientă.
Dacă cele zece recomandări de mai sus nu v-au adus nici zâmbetul pe buze şi nici nu vi se par aplicabile în anumite circumstanţe, vă oferim în încheiere una în plus, formulata de Wayne R. Bartz: cu cât un sistem de idei pare mai ridicol, cu atât mai mari sunt probabilităţile sale de succes.
Roxana Iorgulescu