Politica norvegiană din domeniul învăţământului se bazează pe principiul drepturilor egale la educaţie pentru toţi membrii societăţii, indiferent de originile lor sociale şi culturale şi de locul unde trăiesc în Norvegia.
Rolul şcolilor este să transmită atât cunoştinţe, cât şi cultură, precum şi să promoveze mobilitatea socială şi să asigure baza pentru crearea de bogăţii şi pentru bunăstarea tuturor.
Educaţia obligatorie din Norvegia are o durată de zece ani şi constă din învăţământul primar, gimnazial şi secundar. Sarcina asigurării unui învăţământ accesibil şi adecvat pentru copii, tineri şi adulţi în toate municipalităţile şi districtele le revine autorităţilor educaţionale din administraţia districtului.
Sistemul de învățămînt norvegian diferă printr-o atitudine cu totul specială față de elevi, întregul sistem este bazat pe principiul drepturilor egale la educaţie pentru toţi membrii societăţii, indiferent de originile lor sociale şi culturale.
Apropo, în Norvegia, întreg învățămîntul public este gratuit, atît pentru cursul gimnazial, cît și pentru cel liceal (pentru instituțiile de învățămînt de stat ). Elevii învață 38 săptămâni (chiar și în luna iunie).Sistemul școlar norvegian oferă o educație de 13 ani: 10 ani pentru învățămînt primar și secundar și 3 ani pentru liceu.
Dacă ar fi să facem o referire la R. Moldova, am constata că mai avem mult de lucrat asupra sistemului nostru educațional.
„Cînd statul nu plăteşte profesorii, copii sunt cei care vor plăti! „, Guy Bedos- umorist și actor francez.
Mai jos urmăriți o galerie foto cu condițiile de învațămînt a liceului „Nordahl Grieg Videregående Skole”, din Norvegia, localitatea Bergen: