Deşi învăţământul este unul din elementele cheie în procesul de construire a unei lumi mai bune pentru generaţiile viitoare, şcoala modernă de azi este mai mult un fel de fabrică a rataţilor de mâine.
Cel puţin aceasta este opinia autorilor materialului publicat de MEMO.im, la nivelul căruia, ne sunt prezentate pe îndelete, cinci metode pedagogice aplicate frecvent în şcolile moderne, dar care nu sunt tocmai salutare pentru dezvoltarea personală a copiilor noştri.
Cu o exprimare suficient de caustică pentru a biciui orgoliul cadrelor didactice din multe instituţii de învăţământ, aricolul cataloghează conceptul de „şcoală modernă”, drept lipsit de fundament, sugerând că sistemul educaţional actual, „livrează” societăţii loturi întregi de rataţi.
Cea mai blandă descriere pentru generaţiile viitoare, este cea potrivit căreia, acestea vor constitui „carne de tun” pentru industria de mâine, unde va fi nevoie de muncitori supuşi şi lipsiţi de personalitate, a căror viaţă să se desfăşoare conform dictonului „noi muncim, nu gândim”.
Motivele care se află la baza acestui fenomen îngrijorător, par să-şi afle rădăcinile adânc înfipte în programul rigid şi doldora de metode pedagogice depăşite, eronate, ba chiar absurde uneori, aplicate în sistemul de învăţământ actual.
Dacă vă întrebaţi în ce constau aceste practici dăunatoare copiilor noştri, iată explicaţiile oferite de autorii materialului:
1.Lipsa de eficienţă: copilul nu uită niciodată ceea ce a învăţat din greşeli, în timp ce şcoala îl pedepseşte pentru orice eroare, dezvoltându-i o teamă cumplită de a face greşeli. Acest tip de copil este nimeni altul, decât adultul şovăielnic de mâine, care se teme să ia atitudine, să experimenteze, să se implice într-o iniţiativă anume;
2.Limitarea gândirii: şcoala împarte răspunsurile copiilor în două categorii – bune şi rele – în timp ce viaţa demonstrează că există o mulţime de soluţii pentru probleme de acelaşi tip şi că între alb şi negru, omul poate opta şi pentru alte variante cromatice;
3.Presiunea timpului: şcoala impune derularea unui anumit proces de învăţare într-un interval de timp restrâns, încărcând constant copiii, cu sarcini şi teme „la termen”, astfel încât nu li se lasă timp să reflecteze asupra a ceea ce au de făcut, să despice firul în patru, să aleagă o procedură anume de lucru şi să o argumenteze ulterior;
4.Înnăbuşirea setei de cunoaştere: şcoala modernă oferă copilului pe tavă, concepte şi scheme predefinite, impunându-i să le înmagazineze aşa cum sunt, fără să-i dea şansa de a explora noi oportunităţi de abordare a subiectelor, fără să-i stimuleze acel instinct primordial, care-l împinge să cunoască mai mult, să caute răspunsuri – acestea ar putea să-l conducă la descoperiri uimitoare;
5.Inutilitatea lucrurilor predate: cea mai mare parte a lucrurilor învăţate în şcolile noastre, se demonstrează complet inutilă în viaţă, mai cu seamă în epoca modernă, în care evoluţia tehnologică prezintă o ascensiune fără precedent, impunându-ne să ţinem pasul cu schimbările. Cunoştintele cu adevărat valoroase nu se predau în şcoli – copiii învaţă să le „fure” pe ici, pe colo, în funcţie de norocul fiecăruia, de a fi înconjurat de persoane bineintenţionate, dispuse să le împărtăşească din propriul bagaj de informaţii.
Cât de mult adevăr se ascunde în aceste afirmaţii, e greu de stabilit cu exactitate, dar e limpede că un val de schimbare s-ar impune în întregul sistem de învăţământ, dacă dorim ca micuţii noştri să nu devină „roboţeii” de mâine, ci oameni adevăraţi, care ştiu să spună lucrurilor pe nume şi nu se tem să ia viaţa în piept când le vine rândul, pentru binele copiilor lor.
Roxana Iorgulescu
