Şapte sugestii pentru a deveni o persoană (mai) carismatică

barbat-carismatic

Ştim cu toţii că o persoană carismatică abordează provocările vieţii asemenea unui automobil cu o viteză în plus, dar nu toată lumea se poate lăuda cu o astfel de calitate.

Întrebarea este: acest farmec personal aparte, ar putea fi cultivat, exersat şi dezvoltat, sau este doar privilegiul unei categorii restrânse de personaje, care au fost destinate să lase o amprentă clară în lumea în care trăiesc?

În opinia specialiştilor, chiar şi cei ce nu sunt dotaţi de la natură cu darul de a fi fascinanţi, exercitând o atracţie irezistibilă asupra maselor, pot „lucra” asupra propriului comportament, în vederea dezvoltării unor calităţi care-i vor transforma într-o prezenţă deosebită, plină de farmec.

Când este vorba despre personalitatea individului, nu se poate defini o reţetă general valabilă pentru a indica gradul de fascinaţie pe care acesta îl exercită asupra celorlalţi.

Este bine ştiut că până şi cea mai banală anecdotă, rostită de anumite persoane, poate stârni hohote nestăvilite de râs, dar că aceeaşi anecdotă, istorisită de altcineva, poate înregistra un ocean de indiferenţa din partea ascultătorilor, spre adânca stânjeneală a povestitorului.

Iată, aşadar, în cele ce urmează, şapte sugestii pentru cei interesaţi să facă parte din categoria carismaticilor, oferite cu generozitate de publicaţia Elite Daily.

1.Fii un ascultător antent – Dumnezeu ne-a dat două urechi şi doar o gură, tocmai pentru a asculta mai mult şi a vorbi mai puţin – menţine contactul vizual cu interlocutorul tău şi încearcă să nu baţi câmpii – oamenii vor să audă lucruri interesante;

2.Lasă-ţi ego-ul de-o parte – încearcă să nu-ţi dai prea multa importanţă, altminteri cazi în capcana ridicolului. Cu cât te comporţi mai natural, cu atât ai mai multe şanse să atragi simpatia. Fă astfel încât reputaţia ta să vorbească despre tine şi nu să te ridici singur în slăvi.

3.Adu-ţi aminte că se poate să ai de învăţat câte ceva, de la oricine, în orice împrejurare – chiar şi de la cei pe care încerci să-i instruieşti chiar tu într-un anumit domeniu – aşadar respectă-i pe cei ce te înconjoară, nu se ştie niciodată unde se ascunde un geniu, sau de unde ţi se poate întinde o mână de ajutor la necaz. Dacă te-ai comportat grosolan, aceeaşi mână s-ar putea să-ţi scape una dupa ceafă.

4.Adoptă o atitudine pozitivă: chiar dacă lucrurile nu merg după cum te aşteptai, e limpede că nu te va ajuta la nimic să le înveşmântezi în straie de doliu. „Să faci haz de necaz” e o idee mai bună în astfel de situaţii – entuziasmul şi optimismul dau curaj şi celor ce ne sunt aproape, iar „unde-s doi, puterea creşte”.

5.Scoate-ţi din cap că ceva bârfă nu strică – flecăreala poate chiar să-ţi taie craca de sub picioare. Mai bine apără-i pe cei care sunt clevetiţi şi demonstrează-te astfel o persoană mai bună – chiar cei ce clevetesc, vor şti că se pot bizui pe tine – bunul samaritean – în cazul în care vor fi bârfiţi la rândul lor, undeva, cândva.

6.Dezvoltă-ţi talentul de povestitor: persoanele carismatice au simţul umorului, ştiu o mulţime de istorioare amuzante şi se folosesc din plin de acest atù, pentru a menţine atenţia publicului concentrată asupra lor. Dacă reuşeşti să te iei singur peste picior, cu atât mai bine – oamenii adoră persoanele care ştiu să se distreze pe seama propriilor defecte. La urma urmei, nimeni nu-i perfect.

7.Fii atent la modul în care te exprimi, pentru a formula un discurs coerent şi convingător, fără să devii arogant. Evită frazele care debutează cu o negaţie şi susţine-ţi punctul de vedere cu hotărâre: „poate că” şi „probabil” nu au ce cauta în valiza ta.

Toate aceste recomandări nu te vor transforma peste noapte într-un fel de guru al carismaticilor, dar te-ar putea ajuta să-ţi îmbunătăţeşti comportamentul, astfel încât şansele tale de a răzbi mai uşor în viaţă, să crească în mod considerabil.


Ce-am mai putea să adăugăm decât că, atunci când este vorba despre şarm, singura persoana care îţi poate pune beţe-n roate eşti doar tu.

Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate