România: Cum să ne reprezinte un basarabean la Eurovision?

Lucian Viziru a depus contestaţie atât la TVR, cât şi la EBU, organizatorul internaţional al concursului, nemulţumit de felul în care au fost organizate preselecţiile EUROVISION 2012. Acum el îl atacă pe Cătălin Josan, unul dintre favoriţii selecţiei naţionale din România, despre care spune că nu ar fi corect să ne reprezinte, pentru că este basarabean.

Plângerea lui Lucian Viziru la EBU a fost analizată şi, scrie ziarul Libertatea, i-a cerut lui Dan Manoliu, producătorul şi şeful delegaţiei României la Eurovision, să se ocupe de acest caz. Aşteptând decizia finală, Lucian Viziru a declarat, conform aceluiaşi ziar: „Dintre piese, a lui Josan e cea mai de bun-simţ dintre toate, dar cum să ne reprezinte un basarabean la Eurovision?”.

Dan Manoliu: „Viziru e singurul care a făcut contestaţie. Din păcate, nu a depus-o conform regulamentului, adică în 24 de ore de la rezultat. A făcut contestaţie, dar nu e în stare să citească un regulament… Am scris la EBU şi s-a lămurit situaţia. E o selecţie puternică, oricine poate câştiga”.

Paula Seling: „Selecţia de anul acesta a reuşit să includă multe piese care ar avea şanse să nu ne facă de ruşine. Calitatea pieselor, dar şi a interpretării ar trebui să facă diferenţa. Există şanse ca România să facă o figură frumoasă în mai, la Baku, în Azerbaidjan!”.

Mihai Alexandru: „Făcând abstracţie de piesa mea, mie mi-a plăcut Vicky Red, abia aştept să-i felicit personal. Totuşi, cred că va câştiga Mandinga, are toate şansele: piesa e tinerească, interpretată bine, uşor de mestecat, toţi sunt cântăreţi de live.”

      Articole recomandate