Compania japoneză Suidobashi Heavy Industry a prezentat, la sfârşitul lunii trecute, la o expoziţie de profil, prototipul unui robot de luptă, care va fi disponibil oricui poate plăti 1,4 milioane de dolari.
Înalt de 4 metri şi având o greutate de 4,4 tone, Kuratas pare, la prima vedere, inspirat dintr-o serie de anime-uri din anii 1980, intitulate Votoms. Dar oricare ar fi sursa de inspiraţie, prototipul impune respect după ce îl vezi „la treabă”, mai ales că pare o combinaţie extrem de reuşită între ştiinţă şi artă.
Pus în mişcare de un motor diesel, Kuratas poate fi controlat atât manual, cât şi prin intermediul uni iPhone. Deşi viteza maximă de deplasare este de doar 10 km/h, robotul compensează lentoarea cu puterea de foc incredibilă pe care o are şi cu sistemele de ochire şi menţinere a ţintei în vizor, indiferent de manevele pe care aceasta le face.
Deşi mulţi dintre cei care au văzut prezentarea video consideră că aceasta este un hoax, Suidobashi Heavy Industry afirmă că robotul este real, funcţionează exact ca în prezentare şi, mai mult, că au primit deja peste 3.000 de comenzi, din întreaga lume.