Republica Moldova ar putea avea oficial două capitale. Statutul Bălţiului, egalat cu cel al Chişinăului

Municipiul Bălţi va primi, la fel ca şi capitala Republicii Moldova, statut de unitate administrativ-teritorială de nivelul II. Acest lucru este prevăzut de un proiect de lege elaborat de un grup de deputaţi şi care a fost avizat pozitiv de Guvern, în cadrul şedinţei de astăzi, ce a avut loc chiar la Bălţi. În acest mod, statutul Bălţiului va fi egalat cu cel al Chişinăului.

În plus, ulterior va fi adoptată şi o lege care va reglementa statutul municipiului Bălţi.

Premierul Vlad Filat a declarat că prin acest proiect de lege se ajustează o situaţie care există de jure la o situaţie care există de facto.

Municipiul Bălţi îndeplineşte funcţii caracteristice unei unităţi administrativ-teritoriale de nivelul II şi noi doar reparăm o eroare ce a fost comisă anterior”, a spus Primul ministru.

Premierul Vlad filat a luat decizia de a efectua şedinţa Guvernuluila Bălţi, după ce reprezentanţii Partidului Comuniştilor din Consiliul municipal Bălţi au votat pentru organizarea unui referendum, pe 9 septembrie, cu privire la extinderea autonomiei municipiului.

      Articole recomandate