Svetlana Matvievici, o tânără originară din Orhei, a hotărât să facă un tur al orașului pentru viitorii turiști care vor decide să viziteze Moldova, dar și pentru a ne reaminti că avem locuri frumoase și la noi acasă, locuri cu care, precum Svetlana, ar trebui să ne mândrim.
Mai jos puteți face un tur virtual al Orheiului în poze și descrieri ale autoarei, așa cum acesta apare la ea pe blog.
”Sunt orheiancă, îmi iubesc oraşul şi mă mândresc cu el. Aici m-am născut, am copilărit, am învățat, dar mi-am dat seama că nu am descoperit până acum tot orașul, nu am privit dincolo de pietre şi am hotărât să fiu turistă pentru o zi la mine acasă.
Te invit cu mine într-o călătorie prin capitala sufletului meu. Vom „merge” împreună pe străzile Orheiului, să-i simţim vibraţia şi să-i descoperim istoria :).
Scurt istoric
Denumirea orașului vine de la ungurescul vár + hely (cetate + loc), însemnând „loc al cetății”, cu sensul „locul unde era o cetate”. Numele se trage de la ostașii secui pe care voievozii Moldovei îi stabiliseră aici în drumul tătarilor, care stăpâniseră cetatea între 1224 și 1359. Majoritatea oamenilor încurcă Orheiul cu Orheiul Vechi, sunt două localităţi diferite, aflate la 18 km depărtare una de alta. Abia în anul 1554, pe timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu, se pomeneşte despre noul târg (actualul Orhei).
În prezent oraşul este centru raional, situat în inima Moldovei, la 45 km de Chişinău, cu o suprafaţă de 1402 ha, cu o populaţie de peste 33 000 de locuitori. (informaţie preluată de aici)
Cum ajungi?
Spre Orhei, la fiecare 10 minute, pornesc microbusele din Chişinău, costul unui bilet e de 23 lei (1,1 euro), în 45 de minute ajungi la destinaţie.
Am coborât până la podul peste bătrânul Răut, râul care ştie tot despre oraş, a trecut prin toate epocile şi a suportat toate greutăţile. Podul peste Răut, e poarta spre sufletul meu. E prima imagine, care mă face să mă simt acasă.
De acolo am luat-o pe jos, spre oraş. Ştiam că undeva prin apropiere e monumentul lui Lenin, care a fost dat jos din centrul oraşului după anii 90, de către Mişcarea de Eliberare Naţională. O parte din membrii ei insistau să fie distrus, dar totuşi au decis să-l lase, aici, în râpa Răutului. Acum a devenit doar un obiectiv turistic.
„Bijuteria” oraşului e Catedrala „Sfântul Dumitru”, ctitorită de către Domnitorul Moldovei Vasile Lupu, între anii 1632 și 1636. E una dintre cele mai importante construcţii ecleziastice păstrate până în prezent.
La vreo 500 de metri de biserică, se află stadionul raional, unde vin des să-i susţin pe băieţii de la Milsami Orhei. Stadionul e al patrulea cel mai bun din Moldova.
De la stadion, în 5 minute ajungi la Biserica romano-catolică, o altă comoară turistică. Pe vremea comunismului a fost parţial distrusă, transformată în sală de sport. În 2008 a fost redeschisă după renovare.
De la biserică ajungi foarte uşor la muzeu. Iar dacă l-ai întâlnit pe Domnul Andrei Calcea, directorul muzeului, să ştii că nu scapi uşor :). Dumnealui poate să-ţi raspundă la orice întrebare despre Orhei şi o face cu multă pasiune.
Cartea „Osândiţi la nemurire” scrisă de Andrei Calcea şi regretatul Petru Bunăcalea, m-a făcut să plâng, mi-a schimbat atitudinea faţă de istorie (aveam 17 ani, când am citit-o primă dată, atunci s-a produs schimbarea în conştiinţa mea, am început să înţeleg istoria, să-mi iubesc neamul românesc şi să-mi cunosc eroii). Despre organizaţia de rezistenţă antisovietică „Majadahonda” nu se cunoaşte prea multe, din păcate. Un grup de tineri, de la Liceul de băieţi „Vasile Lupu” (actualul Colegiul Pedagogic cu acelaşi nume) au fost torturaţi, duşi în Siberia, împuşcaţi, doar pentru frazele: „Trăiască neamul românesc!” şi „Jos călăul Stalin”, pentru că erau români la ei acasă.
Ocrotitorul şi îngerul păzitor al Orheiului, Vasile Lupu, veghează din centru oraşului şi ne aminteşte cine am fost şi cine suntem. (Pentru această imagine le mulţumesc angajaţilor de la Inspectoratul Fiscal, care mi-au permis să deschid fereastra din biroul lor şi să fac mai multe fotografii.)
În zilele de sărbătoare sau în weekend-uri, poţi să întâlneşti şi să admiri familia Radu, ţinându-se de mână. Ei ai devenit un simbol al oraşului, sunt un exemplu demn de urmat, pentru generaţiile viitoare.
De pe strada Vasile Lupu, m-am întors pe strada Vasile Mahu şi am ajuns în parcul „Ivanos”. Ţin minte cât de frumos era cândva, acum am rămas doar cu amintirile. Azi, a devenit locul preferat a pasionaţilor de graffiti.
Cariera de piatră din Orhei te impresioneză prin dimensiune şi formă. La doar 15 minute de mers pe jos, din parc, descoperi marele „canion” al oraşului, te rupi de civilizaţie şi taci. E imensă, are o energie specială, dacă stai prea aproape, simţi cum te trage în jos. Frica şi adrenalina îţi curg prin vene şi uiţi că te afli în oraş. Acolo nimereşti într-o altă dimensiune a vieţii, iar dorinţa de a coborî se intensifică. Cariera a fost închisă o perioadă, dar acum se extrage, iar, piatră, o mare parte e folosită la reabilitarea drumurilor din ţară.
La doar 1 km de carieră, pe un drum epic, ajungi la Chateau Vartely.
Chateau Vartely e „colţul de rai” al Orheiului, e punctul de belvedere şi cea mai bună zonă de admirat şi fotografiat apusul. Acolo nu ajunge zgomotul urbei, auzi doar clopoţeii oilor (în apropiere este o stână) şi trilul păsărilor. După o zi plină de aventuri, merită să cinezi, să serveşti un vin bun, într-o atmosferă feerică. De asemenea, poţi să te cazezi la ei.
Eu nu rezist în faţa cheesecake-ului lor. Pentru amatorii de vin, recomand să mergeţi la o degustare. Veţi rămâne plăcut surprinşi de gustul şi savoarea vinurilor produse la Orhei. Traminer, Feteasca Regală, Taraboste, Ice Wine sunt doar câteva soiuri, care merită a fi savurate.
După o zi plină de emoţii, mi-am închis soarele în suflet şi am plecat acasă, să pun pe blog cele mai sincere sentimente şi fotografii făcute cu mare drag, pentru toţi cei, cu dor de Orhei.
Aici punem punct primei noastre călătorii virtuale, prin Orhei, dar sunt încă multe locuri de văzut. Sper că ţi-a plăcut să fii „turist virtual” în oraşul meu. Te invit în vizită, să-l (re)descoperim împreună, să vedem dincolo de pietre şi noroi, să aflăm istoria oamenilor şi locurilor din capitala sufletului meu!”
Sursa articolului și mai multe informații despre Svetlana Matvievici le puteți găsi pe blogul ei.
