Participanţii la „Eurovision” acuză juriul de incorectitudine

Niciun an fără scandal la selecţia naţională pentru „Eurovision”: majoritatea participanţilor au rămas indignaţi de punctajul acordat de membrii juriului. Cel mai nemulţumit a fost interpretul Adrian Ursu care a declarat că juriul nu a fost obiectiv. “Nu sînt supărat pe Pasha. Îl felicit cu cîştigul, însă nu sînt de acord cu decizia juriului în privinţa piesei mele”, a spus el.

Băieţii de la Akord au menţionat că pentru ei rezultatul concursului a fost unul previzibil. „Am avut drept scop să ne prezentăm bine, deşi a fost puţin timp la dispoziţie. Rezultatul era previzibil, aşa că nu ne declarăm dezamăgiţi”, au specificat ei.

Potrivit Getei Burlacu, în timpul spectacolului organizatorii au comis mai multe greşeli tehnice. “S-a discutat la început una, dar s-a făcut altceva. Lumina şi sunetul nu a fost calitative. În ceea ce ţine de televoting, cred că cei care au învestit mult, au şi cîştigat mai multe puncte”.

Recent, în cadrul unui interviu televizat interpretul Ion Suruceanu a criticat dur jurizarea concursului. El a declarat că juriul nu a fost niciodată drept. „Au fost ei vreodată obiectivi? Imposibil să fie obiectivi, mai sînt interese prieteneşti, nu vorbesc de bani”, a remarcat artistul.

Interpretul Pasha Parfeni a cîştigat finala naţională a concursului „Eurovision-2012”. Piesa ”Lăutar” a acumulat 22 de puncte: 12 din partea juriului şi 10 din partea publicului.

Republica Moldova va participa pentru al optulea an consecutiv la Eurovision. Ediţia a 57-a a concursului va avea loc la Baku între 22 şi 26 mai.

      Articole recomandate