Olanda: De ieri, canabis doar pe card

Începând de ieri, în sudul Olandei a fost introdus”cardul canabis”, pe baza caruia se poate consuma canabis, măsură care nemulţumeşte proprietarii de cafenele.

Proprietarii cafenelelor, cum ar fi cei din  Maastricht, în apropiere de frontiera belgiană şi germană, unde 1,4 milioane de turişti vin să se aprovizioneze în fiecare an cu canabis, se opun „cardului canabis”, temându-se de pierderea profitului şi de necesitatea de a face disponibilizări în rândul personalului, astfel că au anunţat că vor sfida noua legislaţie.

Autorităţile municipale au declarat, la rândul lor, că sunt pregătite să impună respectarea măsurii şi să aplice sancţiuni dacă va fi nevoie, în special ordonând închiderea temporară a localurilor.

„Cardul canabis” trebuie aplicat începând de marţi în provinciile din sudul Olandei (Noua Zeelandă, Brabantul de Nord şi Limburg), iar din 2013 în restul ţării.

Cele 670 de cafenele olandeze urmează să devină „cluburi cu circuit închis”, numărând maxim 2.000 de membri, cu domiciliul în Olanda şi cu vârste peste 18 ani.

      Articole recomandate