Clădiri neadaptate, ore în șir în asteptarea unui transport public inter-urban, acces interzis la discoteci! De toate aceste surprize au parte persoanele cu dizabilități din Moldova, care însa nu lasă mâinile jos și merg mai departe. La vărsta de 30 de ani, Angela trăiește dintr-o pensie de invaliditate de 600 de lei, bani insuficienți pentru a-și menține existența. A încercat de câteva ori să-și găsească un loc de muncă, însă din cauza clădirilor neadaptate pentru oamenii cu deficiențe locomotorii, i-a fost refuzată această oportunitate.
Angela nu este unica persoană care s-a confruntat cu o asemenea reacție din partea angajatorilor. Experiența similară prin care a trecut a determinat-o pe Mariana Matvei să lucreze cu firmele din Moldova care ar fi interesate să angajeze oameni cu deficiențe fizice.
Fiecare deplasare din localitatea de baștină spre capitală era o adevărată provocare pentru Angela. Șoferii treceau indiferenți pe lângă ea și refuzau să o transporte. Dacă în orașele mari sunt troleibuze adaptate la necesitățile persoanelor cu dizabilitati, atunci in regiunile rurale transportul public pentru oamenii cu nevoi speciale lipsește cu desăvârșire. Persoanele care folosesc un scaun rulant stau în drum ore în șir până coboară un șofer să le ajute să urce în mașină. Pentru a ne convinge de acest lucru, am recurs la un experiment care ne-a arătat că majoritatea autobuzelor și maxi-taxiurilor au ocolit-o pe tânăra care trebuia să ajungă la Sângerei.
După două ore de așteptare, Angela a rămas în același loc. Tânăra trece prin aceeași experiență de câteva ori pe an, când se decide să meargă în altă localitate. Coordonatoarea de programe de la Asociația “Motivație” Mariana Matvei spune că astfel de situații au loc frecvent. Faptul că transportul public este inaccesibil pentru persoanele cu dizabilități nu surprinde pe nimeni. Chiar dacă sunt neglijați, oamenii cu nevoi speciale rămân optimiști și încearcă să se descurce de unii singuri.
Responsabilii de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor spun că este obligația firmelor private care dețin mijloacele de transport public să asigure condiții confortabile pasagerilor. Soluții pentru rezolvarea acestor probleme pot fi găsite dacă mai multe ministere vizate ar solicita surse financiare suplimentare pentru necesitățile oamenilor cu dizabilități. Oficialii afirmă că și legislația ar trebui armonizată după ce a fost elaborată deja strategia de incluziune a persoanelor cu deficiențe.
Cei care utilizează un cărucior rulant se confruntă și cu ignornața din partea altor prestatori de servicii, mai ales atunci când merg în locurile de distracții. Cornel Baran ne-a spus care este cea mai frecventă replică pe care o primesc tinerii cu deficiențe locomotorii când merg la o discotecă. Dorința lui de a da o petrecere într-un club de noapte i-a fost spulberată.
Accesul persoanelor cu dizabilități într-un club de nopate este permis în unul din patru localuri din capitală. Atitudinea ostilă a gardienilor se observă din imaginile filmate cu o camera ascunsă când unei tinere în cărucior i s-a închis ușa în față, deoarece nu ar fi corespuns codului vestimentar.
Faptul că o persoană în cărucior merge la un club de noapte îi surprinde pe unii cetățeni. Această atitudine persistă, deoarece mult timp acești oameni au fost izolați de societate, explică Cornel Baran.
Într-un raport al Departamentului de Stat al SUA cu privire la respectarea drepturilor omului în Moldova, se arată că o mare parte din cele 176 de mii de personae cu dizabilităţi se confruntă cu discriminarea, excluderea socială, sărăcia, şomajul şi inaccesibilitatea serviciilor publice. Reprezentanții societății civile speră că în baza Legii cu privire la asigurarea egalității de șanse vor fi solutionate toate cazurile de discriminare pe criteriu de dizabilitate.
Legea antidiscriminare a fost adoptată recent de către Parlamentul Republicii Moldova pe fondul criticilor din partea partidelor de opoziție și ale clericilor. În anul 2013 urmează să fie creat un Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării care va avea misiunea de a examina toate plângerile cetățenilor.