Clădirile distruse ale Preşedinţiei şi Parlamentului s-au transformat în obiective turistice

După evenimentele din aprilie 2009, clădirile distruse ale Preşedinţiei şi Parlamentului s-au transformat în obiective turistice pentru străinii care ne vizitează ţara. Unii reprezentanţi ai agenţiilor de turism spun că, în ultimul timp există solicitări din partea turiştilor ca aceste locuri să fie incluse în itinerarul excursiei scrie Publika.md

În preajma clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei deseori pot fi văzuţi turişti. De exemplu, membrii unui cuplu din România, veniţi în ţara noastră pentru prima dată, au fost curioşi să vadă cum arată clădirile devastate în 2009.

Unii turişti sunt impresionaţi de arhitectura clădirilor din Capitală.

Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că aceste clădiri distruse sunt vizitate frecvent de străini.

Clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei au fost devastate în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, iar până în prezent, lucrările de reconstrucţie nu au fost încheiate. Potrivit datelor oficiale, anul trecut, peste 10.000 de turişti au vizitat Moldova.

      Articole recomandate