Britanica Stacey Comerford a dormit două luni continuu, din cauza unei boli rare numite sindromul „Frumoasei Adormite” (Kleine-Levin).
Adolescenta britanică Stacey Comerford a pierdut examenul de capacitate din cauza unei boli rare.
Până anul trecut, tânăra din Telford, Shropshire, era normală. Apoi a început să doarmă câte 20 de ore continuu, apoi zile în şir, ratând astfel şi aniversarea ei din noiembrie.
Boala a culminat prin faptul că Stacey s-a culcat în aprilie şi s-a trezit abia săptămâna trecută.
Medicii au diagnosticat-o cu „sindromul Frumoasei Adormite” în martie.
Când o cuprinde „somnul de moarte”, se ridică, în transă, doar să se ducă la toaletă sau să bea ceva, deşi nu îşi dă seama ce face.
Mama o „îndoapă” şi cu mâncare, fiindcă a slăbit aproape 13 kilograme.
Sindromul „Frumoasei Adormite” (Kleine-Levin) e o boală foarte rară, cauzată de anomalii genetice, şi nu există tratamente care să o vindece.