Dacă am măsura iubirea în timp, am înțelege că nu timpul dă valoare iubirii, dar puterea unui sentiment trăit la momentul potrivit. Dacă dragostea ar fi cer și ar fi pământ, pământ am alege, pentru că pe el îl simți în fiecare zi. Dacă un om ți-ar spune că te va iubi până la sfârșitul vieții și altul ți-ar sune că te iubește acum, în prezent, cu siguranță l-ai alege pe ultimul. Pentru că în primul caz ai trăi o promisiune, iar în al doilea un fapt împlinit. Iar dragostea doar e o consecutivitate de fapte și dovezi pe care le trăiești, le simți și le vrei. De asta expresii gen “te voi iubi până la moarte” se pierd în fața convingerii “eu sunt aici, eu te iubesc, eu te susțin”. E mai puternic și mai simplu să iubești în prezent decât să trăiești o iluzie.
E periculos să declari că omul tău e al tău pentru toată viața. Senzația asta poate duce la dezamăgire profundă, pentru că atât de multe “suflete pereche” sunt împreună pentru o noapte, o vară sau câțiva ani. În schimb, poți să declari deschis omului drag că astăzi el este totul pentru tine. Pentru că asta ar însemna să fii alături în prezent și să iubești în prezent. Să accepți acel om în viața ta, să-l înțelegi, să-l uimești cu lumea ta și să lupți pentru dragostea lui. Să pui pe același cântar fericirea ta și fericirea lui și uneori a lui să conteze mai mult. Și toate astea să le trăiești acum, azi. Asta și este dragostea perfectă, să trăiești cu omul de lîngă azi, în prezent. Pentru că oricine poate să-ți promită infinitul în dragoste și nu oricine poate să-ți transforme prezentul în infinit de iubite.
Dragostea de asta e dragoste, că se trăiește în maturitatea ei. Asta și o diferențiază de o aventură sau de o iluzie. Aventura e în plăcere și iluzia e în cuvinte false. Sau promisiuni. Dacă vrei un om pentru toată viața alături, nu trăiești cu convingerea că îl vei avea o viață, dar faci ca în fiecare zi să-l vrei și să te vrea aproape. Și să te simtă omul său. Asta e greșeala multora: transformă oameni de-o zi în oameni de-o viață și apoi nu știu ce să facă cu ei. Și într-un final îi rănesc. Pe când sufletul tău pereche așteaptă să-l iubești acum, să fii alături în prezent, să susții când are nevoie. Să fii bărbatul vieții ei azi.
Nu există “te voi iubi până la moarte”, există “astăzi tu ești femeia/bărbatul vieții mele”.
