Monstrul din Loch Ness își face vacanța în Australia (Foto)

mosntru

Sătul de frigul scoțian, monstrul din Loch Ness pare să se fi hotărât să-și petreacă vacanța în apele australiene, în vecinătatea costelor însorite ale Magnetic Island.

Fie că a simțit o atracție irezistibilă pentru canguri, fie că nu mai suporta presiunile zonei euro în ceafă, controversata creatură și-a făcut apariția în zona în care Pacificul scaldă plajele din Townsville.

Cel puțin aceasta este convingerea a peste 2.800 de martori oculari, locuitori ai insulei, care sunt gata să-și vâre mâna-n foc pentru veridicitatea informației.

F1

Chiar dacă nu se poate spune cu siguranță că ar fi vorba despre aceeași creatură din Loch Ness, martorii susțin că ar fi văzut fratele geamăn al acesteia, sau cel puțin o rudă apropiată.

Mai în glumă, mai în serios, Daily Mail semnalează evenimentul într-un material suficient de amplu, ca să facă la rândul său valuri serioase în universul web.

Fotografiile nu lipsesc, iar locuitorii din zonă par încântați să se poată mândri cu o nouă atracție turistică: “dacă până și Nessie a decis că vacanțele sunt mai frumoase la noi, cine poate să-l judece?

F2

Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate