Marketing de sezon – se dă startul la clopoțit de boxeri (Video)

Companiile de marketing și publicitate mizează anul acesta, mai mult ca oricând, pe câștiguri serioase din clipurile de promovare a diferitelor tipuri de cadouri de Crăciun.

Sătui să se tot lupte cu vicisitudinile crizei și să citească în presă despre previziunile pesimiste ale experților cu privire la încalzirea globală și la posibile cataclisme, oamenii par să aștepte cu o nerăbdare mult mai pronunțată de data aceasta Crăciunul, decât în alți ani.

Un motiv suficient de stimulant pentru producători să lanseze cât mai curând cu putință, campanii atrăgătoare pentru vânzarea propriilor articole, numai bune de plasat sub brad.

Desigur, cu cât spotul publicitar este mai reușit, cu atât șansele unor vânzări spectaculoase sunt mai mari.

Este și cazul companiei Kmart, specializată în comercializarea articolelor de mobilier, jucării, îmbrăcăminte, unelte și produse electronice, care a decis să lanseze deja un spot amuzant, cu obiectivul de a încuraja consumaorii să achiziționeze pentru cadoul de sub brad, lenjerie intimă bărbătească, de tip Joe Boxer.

Formula clopoțeilor intimi ai protagoniștilor filmulețului următor, are darul de a prezenta într-un mod nu lipsit de umor, câteva modele de boxeri, pentru care potențialele cumpărătoare ar putea manifesta totuși, un interes aparte:

Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate