La Tomatina: bătălie crâncenă cu roşii, la Dubăsarii Vechi

Unii se eliberează de stres visând pe malul mării, alţii caută un strop de linişte în poieniţe verzi, de munte, iar alţii ascultă muzică simfonică. Dar există şi cei ce preferă bătălia cu bulion.

Vi se pare o excentricitate fără pic de logică? Ei bine, este vorba în schimb, despre un festival ceva mai ieşit din comun, împrumutat de pe meleagurile spaniole, unde oamenii se dau în vânt după această bătălie anuală cu roşii şi produse obţinute din tomate.

Anul acesta, pe 24 august, moldovenii sunt invitaţi la rândul lor, să experimenteze o astfel de distracţie în salsa tomatină, la Dubăsarii Vechi, unde vor avea ocazia să-şi descătuşeze energiile, încingând o luptă crâncenă cu suc de roşii şi lansatoare nemiloase de tomate.

f2

Evenimentul se va desfăşura cu intrare liberă, în stil pur ecologic, oferind şi un ospăţ cu bucate tradiţionale, concursuri pentru copii şi adulţi, body-painting, muzică, dansuri, premii şi numerose alte surprize pregatite de organizatori.

F

 

La Tomatina” vă aşteaptă aşadar, duminică, 24 august, între orele 11:00 şi 23:00, la Dubăsarii Vechi, cu oaspeţi speciali, într-un concert inedit, la care vor participa Maria Sarabaş, Ala Zasmenco, Rodica Ciobanu, Angela Arseni, Carolina Prepeliţă, Carolina Gorun, Denis Midoni, Natalia Olaru, Dorin Pănuţă, MC GOOTSA, Veronica Lupu, Costică Manole şi Arsene Botnaru.

Informaţii suplimentare se pot obţine apelând numerele telefonice: 069961000 şi 079512815.

      Articole recomandate