Dacă vă imaginați că gîdilatul este doar o forma de stimulare nervoasă a unor zone sensibile, care produce rîsul spontan, ei bine, vă înșelați: gîdilatul este și el bun la ceva, dacă e să dam ascultare specialiștilor.
În opinia acestora, gîdilatul face parte dintr-un mecanism complex, specific viețuitoarelor cărora le place să socializeze. Grație acestui mod de a interacționa cu cei apropiați, se întăresc legăturile dintre membrii unei anumite comunități, sau ai familiei și al cercului de prieteni intimi, în cazul oamenilor.
Mai mult decît atît: gadilatul pare să stimuleze reflexele și să amplifice capacitatea de autoaparare a persoanelor implicate într-o eventuală confruntare corp-la-corp.
„E una din primele forme de comunicare dintre bebeluși și părinții lor”, susține Robert R. Provine, neurolog și profesor în cadrul Universității din Maryland, autorul volumului „Laughter: A Scientific Investigation” (Rîsul: o abordare științifică).
Observînd modul în care subiecții încearcă să-și protejeze gîtul și coastele iîn timpul unei „partide de gîdilat”, expertul a evidențiat că acestea sunt zonele cele mai vulnerabile în timpul unei lupte, astfel încît, gadilatul reprezintă de fapt, un fel de exercițiu fizic, cu atît mai interesant, cu cît pare să-și reducă efectele pe măsură trecerii anilor.
Din motive mai puțin clare, după împlinirea vîrstei de 40 de ani, oamenii încetează să mai raspundă în același mod la astfel de stimuli, așadar numai cei tineri se pot bucura de privilegiul distracției gîdilatului și bunei dispoziții asociate acesteia.
Roxana Iorgulescu
