Justin Bieber, Lady Gaga şi Tim Burton, apariţii surpriză în „Men in Black 3”

Barry Sonnenfeld, regizor şi producător care a semnat primele două filme ‘Men in Black’, dezvăluie câteva detalii din distribuţia celei de-a treia pelicule a seriei. Filmul înseamnă înainte de toate Will Smith şi Tommy Lee Jones, dar şi invitaţi de marcă, relatează Huffington Post, citat de Agerpres.

Într-un interviu în publicaţia Collider, Barry Sonnenfeld anunţă că, la fel ca în primele două filme, vor exista vedete în ‘Men in Black 3’. De această dată îşi vor face apariţia Justin Bieber, Lady Gaga şi Tim Burton. Regizorul îşi justifică decizia spunând: ‘Provocarea este dublă. În primul rând, trebuie ca starurile să fie de acord să apară în film şi, în al doilea rând, trebuie ca spectatorii să ştie peste zece ani cine sunt. Alegerea s-a oprit la Lady Gaga, Tim Burton şi Justin Bieber.’

În primul film, din 1992, apăreau Steven Spielberg, Sylvester Stallone şi George Lucas, iar în ‘Men in Black 2’, Michael Jackson (în rolul unui agent) şi Martha Stewart.

În a treia peliculă, spectatorul va călători în timp. Agentul J (Will Smith) trebuie să se întoarcă în anii 1960 ca să-l găsească pe agentul K (Tommy Lee Jones) şi să-l salveze de un oarecare Boris. Scenariul riscă să nu convingă din cauza lipsei de coerenţă. Nume mari ca Etan Cohen, Jeff Nathanson sau David Koepp au încercat şi ei să dea sens întoarcerii în timp, destul de complicate.

      Articole recomandate