Viața nu e roz și de multe ori se întâmplă să ne ciocnim de circumstanțe care par să ne depășească.
De fiecare dată ne transformăm instant în niște copii neputincioși, care-și consumă toată energia plângându-se în stânga și în dreapta, în loc să direcționeze această energie pentru a-și rezolva problemele.
Conform filosofiei grecești ,, niciodată nu e atât de bine sau rău, pe cât ne imaginăm noi”.
Iată 5 situații care demonstrează că „întotdeauna este loc de mai rău”, așa că fii pozitiv!
1. Păianjenul
Arahnofobia este foarte răspândită, mai ales în rândul copiilor și femeilor de orice vârstă.
Atunci când zărim paianjenii, cu picioarele lor disproporționat de lungi, fugind către noi pe podea, suntem strabatuți de un fior copleșitor de frică.
Acum imaginează-ți că ar avea ARIPI!
2. ,,Tineri și proști”
Zina are 16 ani și provine dintr-o familie conservatoare. Mama este chirurg cardiovascular, tatăl – deputat. Zina se întâlnește de 3 luni, pe ascuns, cu un bărbat de 32 de ani – Vasile, de care e îndrăgostită. Zina a rămas însărcinată.
Acum imaginează-ți că Vasile are SIDA.
3. Imprevizibil
Richard este unul dintre cei mai cunoscuți savanți din America. La doar 23 de ani a reușit să participe la mai multe cercetări științifice în largul mării. În ultima dintre ele, vasul pe care se afla a naufragiat. A fost găsit de un trib negroid ce locuia pe o insulă, încă necunoscută. Richard este paralizat, iar această familie nu îi permite să iasă la contact cu civilizația.
Acum imaginează-ți că Richard este RASIST.
4. Provizii insuficiente
Valera este un ,,băiat special” care s-a născut și locuiește de 19 ani la Ciocana. El are 3 costume sportive pe care le îmbracă în dependență de ocazie și tic nervos la degetul arătător de la mâna dreaptă, cauzat de acele 3 chei pe care le tot învârte permanent. Când în organismul lui Valera este insuficineță de vitaminele E, B1, B6, ce se conțin în semințele de floarea-soarelui, el are crize de psihoză manicao-depresivă.
Acum imaginează-ți că în raza sectorului Ciocana nu s-ar comercializa ,,RĂSĂRITA”.
5. Colegul de serviciu
Domnul Gheorghe are 52 de ani și este șofer de cursă lungă de foarte mulți ani. A făcut armata, este un tată și un soț sever, care nu tolerează noncomformismul. În urma unor traume pe care le-a primit în armată, el nu aude și nu simte nimic atunci când doarme.
Acum imaginați-vă: colegul domnului Gheorghe – Ivan, este de orientație sexuală opusă, iar domnul Gheorghe NU ȘTIE.
Din câte ați văzut, fiecare situație neplăcută poate fi de zeci de ori mai neplăcută și orice problemă poate evolua până depășește imaginația umană. Viața bate filmul, așa că fii optimist, dar pregătește-te pentru ce e mai rău.
P.S. Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!