Interviu cu Diana Frumosu – “Versul meu vorbește despre moarte”

Diana Frumosu își face studiile în Italia, la facultatea de limbi şi literaturi străine din Verona. Deși are doar 19 ani a reușit să-și lanseze o carte, numită ”Strada cu trandafiri”, aparută vara aceasta la Editura “Arc”, în cadrul Proiectului național de lecture publice,susținut de compania Moldcell.

Moldcell

-Care este cel mai frecvent mesaj pe care îl transmiți cititorilor prin poeziile tale?

Nu cred că poezia mea transmite un mesaj exact cititorului, e mai degrabă ceva intim în care încerc să fac să pătrundă și cel care citește. Cu alte cuvinte e un fel de crâmpei de viață ce cuprinde stări și idei pe care cititorul le-ar putea trăi prin poezia mea. De multe ori, însă, din păcate sau poate nu, versul meu vorbește despre moarte.

-Care este cea mai recentă poezie scrisă de tine?

Jurnalul domnului Zet

Toamna cobora de pe geam
și-mi surâdea în fiecare dimineață.
Avea ciorapi până la genunchi
și sta culcată în patul meu
în timp ce eu spălam rufele.

Era în ochii ei lumina flămândă a unui copac
dezbrăcat în viol.
Simțeam cum rușinea îi pălea în obraji
când mergeam prin oraș.
Unul după altul,
oamenii de pe scară și-au dat seama
că am o iubită.
Nu mai cumpăram o singură pâine
și-am început să mă port mai îngrijit.
Seara când mă întorceam acasă
o găseam moțăind pe fereastră.
Pendula bătea de șase ori
și degetele ei triste
îmi mângâiau pieptul.
Niciodată
toamna n-a fost mai frumoasă.

-Ce-ți servește drept inspirație?

Inspirația mea e atât realitatea, cât și visele. Uneori scriu exact ceea ce am visat, iar ceea ce mi se întâmplă să îmi imaginez în timp ce dorm e de-a dreptul ciudat, alteori un cuvânt, o frază, o persoană, o imagine, orice, mă poate face să scriu.

-Ai încercat să scrii versuri în limba italiană?

Deocamdată nu. Deși știu să o vorbesc și să scriu în această limbă, pentru a scrie în italiană ar trebui să am un vocabular cât cel puțin jumătate din ceea ce știu din română. Acum fac traduceri, inspirația și poezia mea vine însă în limba de-acasă, româna.

-Atunci cînd părinții sau prietenii discută pe tema creației tale, cum reacționezi?

Dacă pătrund în esența textului, îmi face plăcere. Când îmi citise tata un text prin a zecea, mi-a spus că-i prea multă moarte și-ar vrea ceva mai cu viață. Unii mă întreabă de unde am născocit toate ideile de felul celeia din textul cu Henry la marginea pădurii și chiar nu știu ce să le răspund. Dacă le-aș explica de unde mi-au venit toate aceste idei aș părea nebună, plus că și-ar pierde farmecul. Pentru mine poezia e ceva de genul unui jurnal, o expunere scrisă a vieții, pentru alții pare însă o aglomerație de sensuri și semnificații. Totuși, orice nu s-ar spune și orice nu s-ar discuta, bine – rău, îmi face plăcere.

-Ai ajuns să fii mediatizată. Comunici la fel de des cu amicii?

Adevăr se spune despre faptul că atunci când te îndepărtezi de cei dragi, realizezi prețul fiecăruia dintre ei. Fiind acasă nu m-am gândit niciodată ce ar însemna o plecare, acum știu exact – depărtarea m-a apropiat mai mult de prietenii pe care i-am lăsat acasă.

-Ce le sugerezi tinerilor îndragostiți de poezie?

„Citiți, citiți mult! Citiți fără discernământ.” (Tudor Chirilă)

Autor: Mariana Rîțoi pentru Yupi.md

      Articole recomandate