Organizaţia Internaţională „Vier Pfoten” a făcut publică o imagine emoţionantă surprinsă pe o plantaţie de palmieri din Borneo. Sub ameninţarea unui grup de vânători, o femelă urangutan îşi strânge puiul în braţe, încercând să-l protejeze.
Grupul de militanţi pentru drepturile animalelor au ajuns în zonă la timp pentru a putea împiedica un eventual măcel. Înconjurate de vânători, cele două victime, „pietrificate de frică”, se pregăteau să moară, fiind salvate în ultimul moment de activiştii Vier Pfoten, care le-au transportat ulterior într-o rezervaţie, scrie Daily Mail.
„Am ajuns exact la timp, câteva minute mai târziu, urangutanii ar fi putut fi deja ucişi”, a declarat un reprezentant de-al organizaţiei. ,,Autorităţile nu ar trebui să permită continuarea unor astfel de masacre”, a adăugat acesta.
În Borneo, o insulă împărţită între statele Indonezia, Malaezia şi Brunei, s-au extins tot mai mult plantaţiile de palmieri pentru ulei, după defrişarea în masă a pădurilor tropicale – habitatul natural al urangutanilor. Fiind o specie de animale pe cale de dispariţie, primatele şi teritoriul pe care-l ocupă sunt protejate legislativ. În acest context, afaceriştii din industria de obţinere şi prelucrare a uleiului de palmier pot obţine autorizaţia de a planta anumite zone, numai după ce elimină animalele. Operaţiunea de ucidere a acestora e realizată cu ajutorul localnicilor, plătiţi cu 80 de euro pentru fiecare urangutan ucis.