Expoziţia Figurilor de Gheaţă: Chişinăul transformă iarna într-o feerie

1

Chişinăul se pregăteşte să transforme iarna într-o veritabilă feerie: anul acesta, locuitorii capitalei se vor putea bucura să devină gazdele celei de-a doua ediţii a Expoziţiei Figurilor de Gheaţă.

În perioada 24 decembrie – 7 ianuarie 2014, în centrul capitalei, StarNet va amenaja o zonă cu adevărat feerică, amintind o lume de basm, în care sculpturi spectaculoase din gheaţă, vor da un farmec aparte întregii arii dedicate expoziţiei.

Personaje binecunoscute, din poveştile preferate ale copilăriei, vor prinde o formă cu adevărat sclipitoare în miezul Chişinăului, cu tot alaiul lor de decoraţiuni de sezon – săniuţe trase de reni cu clopeţei, brăduţi, pinguini şi multe alte exponate-surpriză – toate realizate din gheaţă.

Vedeta evenimentului va fi, desigur, bradul sculptat din acelaşi material cristalin – un falnic sol de Crăciun, cu o înălţime de 3 metri.

Atmosfera sărbătorească se va bucura de contribuţia unor ansambluri artistice din Chişinău şi din alte 15 raioane ale Moldovei, care vor susţine spectacole tematice, în prezenţa unui Moş Crăciun darnic şi pus pe şotii, care va împărţi multe daruri.

Obiectivul organizatorilor este acela de conferi Chişinăului un chip cât mai frumos în această perioadă de iarnă şi de a oferi locuitorilor o atmosferă deosebită, aşa cum se obişnuieşte în orice capitală modernă din Europa, unde sărbătorile sunt întâmpinate cu mult entuziasm şi bună dispoziţie.

 Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate