Dragostea la prima vedere, explicată ştiinţific

Dragostea la primă vedere există. Cel puţin aşa susţin oamenii de ştiinţă din Irlanda, care au reuşit chiar să îi găsească o explicaţie. Potrivit experţilor, cortexul median prefrontal, o regiune a creierului, joacă un rol important în deciziile romantice pe care le luăm. În plus, această regiune a creierului este legată de atracţia sau afinitatea faţă de anumite persoane, încă de la prima vedere, scrie LiveScience.

Cercetătorii spun că anumite zone ale cortexului median prefrontal, aflat în apropierea părţii din faţă a creierului, lansează instantaneu mesaje privind atracţia fizică dintre persoane şi ne spun dacă persoana pe care o vedem pentru prima oară este perechea potrivită.

Totul se produce într-un interval de timp de ordinul milisecundelor, după ce am văzut pentru prima oară persoana respectivă, susţin cercetătorii de la Colegiul Trinuty, din Irlanda.

LiveScience notează că acest studiu este primul care foloseşte date culese de la primele întâlniri între necunoscuţi, pentru a examina felul în care creierul face judecăţi romantice.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 151 de persoane, dintre care 78 de femei şi 73 de bărbaţi. Toţi participanţii la acest experiment erau heterosexuali, nu erau implicaţi într-o relaţie, nu se cunoşteau în prealabil şi au participat la scurte întâlniri.

Speed Dating, în numele ştiinţei

Participanţii se aflau toţi într-o cameră şi treceau de la unul la altul pentru a sta de vorbă timp de 5 minute, în căutarea perechii perfecte. După aceste scurte întâlniri, ei au fost rugaţi să completeze nişte formulare în care să indice pe care dintre ceilalţi participanţi şi-ar dori să-l mai întâlnească.

Înainte de aceste întâlniri, cercetătorii au examinat creierul a 39 dintre participanţi folosind un instrument de imagistică cu rezonanţă magnetică funcţională (RMN). Oamenii de ştiinţă au înregistrat activitatea cerebrală a subiecţilor în timp ce le prezentau fotografii cu ceilalţi participanţi la studiu, cu care urmau să se întâlnească. Pentru fiecare fotografie în parte, subiecţii au dispus de câteva secunde pentru a estima cât de mult le place respectiva pesoană, pe o scară de la 1 la 4. Ei au raportat de asemenea şi cât de atraşi fizic se simt faţă de diferitele persoane din fotografii, precum şi cât de plăcute consideră ei că sunt aceste persoane.

După întâlniri s-a constat că, în 63% dintre cazuri, interesul iniţial, din faţa fotografiilor, s-a materializat şi în întâlnirea propriu-zisă, de 5 minute. Mai mult decât atât, în afara experimentului, participanţii care şi-au găsit un partener de care se simţeau atraşi au făcut schimb de numere de telefon, iar 20% dintre ei au început să iasă împreună pentru a se cunoaşte mai bine.

Cum reacţionează creierul când vede persoana potrivită

Interesantă a fost însă activitatea creierului corelată la acest tip de situaţii. Cercetătorii au identificat o legătură între o regiune specifică a cortexului median prefrontal, denumit cortexul paracingulat, şi decizia finală a subiecţilor, cu privire la fixarea unei întâlniri cu partenerul ales. Activitatea din această regiune s-a intensificat semnificativ atunci când subiecţii au privit fotografii cu persoanele în faţa cărora au spus apoi „da”.

Între timp, cortexul prefrontal ventromedian a devenit la rândul său mai activ atunci când participanţii s-au uitat la feţele persoanelor pe care le considerau atractive. Această regiune a fost însă mai activă atunci când au fost vizualizate feţele care corespund şabloanelor sociale de frumuseţe.

De cealaltă parte, în cazurile în care s-au declanşat reacţii individuale de apreciere pentru persoane care nu au primit şi aprecierile generale ale celorlalţi, s-a activat o regiune diferită din creier: cortexul prefrontal rostromedial. În această regiune, raţionamentul format ar putea fi următorul: „este oare această persoană considerată o partidă bună? Dar este ea oare o partidă bună pentru mine?”, mai scrie sursa.

Există două modalităţi de a ne raporta la rezultatele acestui studiu, publicate în ultimul număr al revistei Journal of Neuroscience. Unul dintre ele este că suntem nişte fiinţe foarte superficiale – ne hotărâm în câteva fracţiuni de secundă după ce vedem o faţă nouă dacă suntem sau nu interesaţi de ea din punct de vedere fizic. În clipa imediat următoare, intervine cortexul prefrontal rostromedial, care declanşează nesiguranţa cu privire la compatibilitatea cu persoana respectivă. Aceste procese sunt independente unul de altul, dar se produc în perioada iniţială de evaluare a unei noi posibile relaţii.

      Articole recomandate