
Din seria „cu buzele umflate”, fac parte și dezămăgirile exprimate de Eugen Doga și de interpreta Zemfira, vizând interpretarea publică a operelor lor muzicale, în cadrul unor evenimente importante.
Este vorba despre aranjamentul muzical al valsului semnat de Eugen Doga, pentru coloana sonoră a filmului „Gingașa și tândra mea fiară”, care a răsunat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci și de piesa „Хочешь?” a artistei Zemfira, utilizată de organizatorii marelui eveniment sportiv, în cadrul Paradei Națiunilor.
Indignarea celor doi cu privire la faptul că nu le-a fost solicitat acordul prealabil și nici nu au fost remunerați pentru utilizarea propriilor opere, s-a soldat cu un răspuns rece și laconic din partea autoritaților ruse.
„Interpretarea publică a operelor muzicale fără consimțământul autorului sau deținătorului drepturilor de autor și fără achitarea remunerației, se permite în cadrul unor ceremonii oficiale sau religioase sau înmormântări, în proporții justificate de caracterul unei astfel de ceremonii”, au citat organizatorii Jocurilor Olimpice de la Soci, din Codul Civil al Federației Ruse.
Este vorba despre prevederile Articolului 1277, din Capitolul 70, grație cărora, organizatorii evenimentului s-au putut folosi de operele respective, fără probleme: legislația rusa permite interpretarea acestora fără acordul autorilor.
Chiar și așa, cei doi autori, s-au declarat dezamăgiți de modul în care s-a procedat, fără a fi măcăr avizați, ca să nu mai vorbim de o invitație sau cea mai vaga tentativa de contactare pentru a fi informați.
„Mă simt profund umilit și batjocorit”, a declarat compozitorul Eugen Doga.
Roxana Iorgulescu