Din laboratorul tratativelor: cât valorează o strângere de mână

Ori de câte ori demarăm o serie de negocieri, ne străduim, chiar și în mod inconștient, să ghicim dacă persoana aflată de cealaltă parte a mesei, va fi cooperanta sau ni se va opune cu înverșunare.

Pentru persoanele experimentate, limbajul trupului, atitudinea, ba chiar si tinuta interlocutorului, pot dezvalui indicii pretioase intr-o astfel de circumstanta.

Dar nimic nu poate fi mai relevant decat o strangere de mana, daca e sa-i dam crezare specialistei Francesca Gino, din cadrul Harvard Business School, care explica intr-un amplu material publicat de Business Insider, o serie de aspecte legate de acest prim contact intre doua persoane necunoscute.

Ce limba vorbesc mainile noastre

tumblr_mcpm3uKpFh1rdb4zao1_1280

Asa cum privirea ne poate da de gol uneori adevaratele intentii, oricat ne-am stradui sa le ascundem, tot astfel se pare ca mainile noastre au mereu ceva de spus in plus, fata de ceea ce am decis noi sa rostim.

Cum strangerea de mana a devenit, in epoca actuala, unul din cele mai frecvente gesturi, specialistii au remarcat faptul ca anumite persoane persoane prezinta tendinta de a da mana intr-un fel anume cu interlocutorul lor, ceea ce le-a oferit ocazia de a studia tiparul comportamental al acestora.

Este surprinzator cat de multe informatii interesante pot fi obtinute dintr-o astfel de analiza a unei simple strangeri de maini.

Cu cine avem de-a face, in functie de strangerea de mana

handshake_big

Persoanele care ne strang mana rapid si „moale”, sunt lipsite de vointa si resemnate cu statutul lor de slabiciune, care-i impinge sa cedeze usor in fata oricaror provocari.

Sunt genul care iti paseaza pisica moarta peste gard atunci cand te astepti mai putin, asadar ar fi intelept sa sa-i evitam pe cat posibil.

O strangere de mana prea puternica si prelungita cu brutalitate, indica o persoana lipsita de educatie, care incearca sa-si ascunda nesiguranta in spatele unui gest de prietenie exagerat, fara sa bage de seama ca devine necioplit.

E genul de amic din topor, cu care poti sa bei o bere si sa vezi partida preferata, dar care te face de ras in fata celei mai selecte audiente, omorandu-ti tantarul de pe ceafa, cu o palma de toata frumusetea.

Cei ce incearca sa ne stranga mana „de sus in jos”, ridicand cotul deasupra liniei normale pentru un astfel de gest, sunt persoane care doresc sa domine cu orice pret, sa-si impuna punctul de vedere. Atentie la neatentie!

Strangerea de mana puternica dar foarte scurta, indica faptul ca interlocutorul nostru ascunde anumite lucruri si ca nu are de gand sa dea cartile pe fata in cadrul discutiei ce va urma.

Cei ce dau mana doar cu varfurile degetelor in schimb, sunt vesnic suspiciosi, pornesc din start o discutie avand convingerea ca ceilalti incearca sa-i insele intr-un fel sau altul, dar nu fac fata situatiilor presante si sunt usor de manipulat.

Cum dam mana „pe cinstite”?

handshake (2)

O strangere de mana corecta si onesta este ferma, nu prea lunga, dar nici grabita, cu intreaga palma deschisa.

Este foarte important, desigur, sa avem mainile curate si netranspirate si, nu in ultimul rand, daca purtam bijuterii ceva mai masive, sa avem grija sa nu ne accidentam partenerul de discutii, chiar inainte de momentul incheierii unui acord de importanta cruciala.

      Articole recomandate