Dear readers,
Uneori pleci pentru că e greu. Uneori pleci pentru că vrei să fugi de tot şi pentru că simţi că fiecare pas pe care îl faci e pe bucăţi de sticlă. Pleci pentru că te simţi străin acasă. Pleci pentru că realizezi că cuvintele pe care le rosteşti sunt false şi că zîmbetele pe care le afişezi sunt lipsite de esenţă. Uneori pleci pentru că ştii că nu mai poţi continua aşa.
Uneori pleci pentru că acolo te aşteaptă persoana draga. Pleci pentru că te-ai săturat să-i vezi faţa pe skype, te-ai săturat să-i asculţi glasul la telefon, tot ce vrei e să împărţiţi linişte, ţinîndu-vă de mînă. Pleci pentru că vrei să îl cuprinzi strîns şi să nu-i mai dai drumul. Pentru că ştii că viaţa ta capată culoare atunci cînd el e alături de tine, iar tu te-ai săturat să trăieşti în gri.
Uneori pleci pentru că ştii că plecînd le poţi face viaţa celor de acasă mai uşoară. Pleci pentru că copilul tău vrea lecţii de pian şi de japoneză, iar tu te întrebi cum de ai reuşit să plăteşti chiria luna trecută. Pleci pentru că te-ai săturat să stai înfrigurat şi să încercuieşti locuri de muncă prin ziare. Pleci pentru că ţi-e ruşine să le spui părinţilor tăi că nu ai slăbit intenţionat şi pretinzi că ai fi încercat o nouă dietă.
Uneori pleci pentru că eşti în stagnare. Pleci pentru că totul e prea bine şi prea frumos. Pleci pentru că eşti într-o zonă de comfort din care simţi că trebuie să ieşi. Pleci pentru că te-ai săturat să ştii exact ce vei face mîine, şi poimîine, şi peste trei luni. Pleci pentru că vrei să vezi lumea, să ajungi acolo unde nimeni nu te ştie şi nimănui nu-i pasă ce faci. Pleci pentru că te-ai pierdut şi doar plecînd te vei putea regăsi.
Uneori pleci pentru că e mai uşor să pleci. Uneori pleci pentru că n-ai încontro. Uneori pleci pentru tine. Uneori pleci pentru altcineva.
Uneori te întorci. Uneori nu.
E trist că atîţia au tupeul să judece. Fie că ai plecat şi te-ai întors, fie că ai plecat şi ai rămas acolo, fie că niciodată nu ai plecat, fiecare categorie e judecată şi criticată din plin. Eu cunosc oameni din toate trei categorii şi mă întreb, atîta timp cît fiecare îşi caută fericirea, ce treabă are altcineva să se amestece?
Fie e fericirea instantă, cînd îţi dau lacrimile în aeroport atunci cînd el te îmbrăţişează; fie e fericirea care va veni după ani de muncă, cînd te vei întoarce acasă pentru a-ţi vedea băiatul la prima zi de universitate, ştiind că i-ai achitat taxele; fie e fericirea care nici nu conştientizezi că a apărut, cînd te afli într-o şcoală din Laos şi ai învăţat o fetiţă să spună prima ei propoziţie în engleză.
Judge less. Love more.
Lots of Love, Lily
