Curs de Arta Vorbirii pentru copilul tău: vino la un seminar gratuit şi convinge-te de ce are nevoie

Fiecare copil este o personalitate. În fiecare zi acesta are nevoie de atenţie, de grijă,  dar şi de o pregătire pentru viitor. Un copil trebuie să înveţe şi să fie învăţat. De cele mai multe ori cursuri ca Arta Vorbirii sau Comunicare efectivă îi prind bine pentru a fi gata să facă faţă oricăror lecţii de viaţă.

Pentru că noi suntem cointeresaţi de dezvoltarea copilului tău, Centrul pentru copii şi părinţi Miriam îţi propune să participi la un Seminar gratuit de deschidere a Cursului de Arta Vorbirii în Chișinău. Invitat special va fi interpreta scenei moldoveneşti Roxana, care va împărtăşi importanţa artei vorbirii atât în aspectele profesionale, cât şi personale ale vieţii fiecăruia dintre noi. Cursul este dedicat copiilor cu vârstele 5 – 6 ani / 6-8 ani / 9-12 ani.

Durata Cursului va fi de 3 luni, timp în care copilul vostru va învăţa cum mai bine să socializeze, să interacţioneze şi să fie mai deschis.

Coordonatorul cursului de Arta Vorbirii este Victoria Roşca, absolventă a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, posesoare a Diplomei de Master în Ştiinţe ale Educaţiei, regizor de concerte de estradă în cadrul Centrului Educaţiei Estetice „Lăstărel”. Aceasta va face o prezentare elaborată a programului de lucru, proiectând rezultatele cursului de trei luni, cât şi va vorbi despre beneficiile în dezvoltarea copilului.

Vă aşteptăm cu drag!

      Articole recomandate