Cum să te comporţi civilizat în prezenţa unei femei

S-ar putea ca tradiţionalele reguli ale gentlemenilor să îţi pară învechite, însă merită să le aplici inspirat atunci când ieşi cu o femeie.

Asta pentru că mai bine îi deschizi uşa când intraţi într-un restaurant decât să o faci să ţi-o trântească ea în faţă.

Am înşirat mai jos principalele reguli de bune maniere cu care trebuie să te înarmezi atunci când eşti în prezenţa doamnelor:

Deshide-i uşa. Nu te îngrijora că pari misogin şi că îi pui la îndoiala capacitatea de a ţine o uşă, fii galant şi deschide-i uşa atunci când intraţi sau ieşiţi dintr-o încăpere. Totuşi, nu e în regulă să transformi gestul acesta într-un spectacol şi să faci mare vâlvă. Fii discret. Dacă ajunge înaintea ta la uşă, nu te grăbi să-i tai calea doar pentru a fi tu cel care o deschide, întinde pur şi simplu mâna deasupra ei şi oferă-i un mic ajutor.

Intră primul în taxi. Nu pari nepoliticos dacă te arunci primul pe locul din spatele şoferului, ci îi uşurezi „coborârea din taxi”, dacă poartă rochie sau fustă.

Plăteşte nota. Subiectul „cine plăteşte” e o dezbatere de când lumea şi pământul. În timp ce argumentele se leagă de disputa femei vs. bărbaţi, emancipare şi respect, cel mai sigur e să plăteşti. Desigur, nu umilindu-ţi partenera, arătându-i că ai mai mulţi bani decât ea şi că îi răsplăteşti prezenţa în felul acesta, ci elegant. Dacă tu eşti cel care o invită în oraş, cere nota când nu e atentă şi evită scena în care fluturi cu banii, îi împingi mâinile de pe nota de plată şi strigi un „lasă că tu nu ai bani, plătesc eu”. Dacă ea te invită în oraş, acceptă să plătească ea.

Deschide-i uşa la maşină. La fel ca şi în cazul uşii de la intrare, politicos este să îi deschizi uşa, mai ales atunci când treci pe lângă ea în drumul tău către locul şoferului. Nu este înţelept să faci un spectacol din asta şi să apelezi la gesturi protocolare. E simplu: îi deschizi uşa şi ai grijă ca atunci când o închizi să nu îi prinzi vreun colţ al rochiei sau, mai rău, vreun deget.

Sursa

      Articole recomandate