Cum să ne controlăm subconștientul în scopul beneficiului evoluției personale

subconsciousMitul spune că subconștientul este acea locație în care „aruncăm”, în prezentul spontan, toate informațiile de care nu avem nevoie, ca mai apoi, când le sosește timpul, la momentul oportun, subconștientul începe să lucreze și să deblocheze acele informații, urmând ca noi să avem din nou acces la ele. De ce l-am numit mit? Pentru că atât timp cât ști ce informații să-i oferi subconștientului și sub ce forma, ajungi să ai control asupra lui și de asemenea să ai acces la informațiile respective oricând dorești.

In primul rând trebuie să conștientizăm că această unitate de stocare denumită subconștient este de o capacitate nelimitată și are posibilitatea de a absorbi orice informație pe care o receptăm pe căi vizuale, auditive, kinestetice și așa mai departe. În momentul în care suntem conștienți de importanța dar și această imensă capacitate de stocare a subconștientului, putem impărți informațiile in două categorii: cele de care avem nevoie și cele de care nu avem nevoie.

Informațiile de care nu avem nevoie sunt acelea precum dimensiunea unei picături de ploaie, nuanța cărămizie a unei clădiri vechi și așa mai departe. Informațiile de care avem nevoie sunt de obicei acelea importante precum informații legate de locul de muncă, de locul în care ne aflăm, de persoanele care ne inconjoara, de acțiunile pe care le întreprindem și așa mai departe. Însă problema nu apare atunci când dorim să alegem cărei categorie îi aparține fiecare informație, ci atunci când suntem nevoiți să delimităm cele două categorii, pentru a avea acces la cea cu informațiile importante.

Delimitarea are loc într-un mod simplu, print-un exercițiu ce implică puțină creativitate, imaginație și foarte multă concentrare. De asemenea, pentru cei ce vor să reușească să-și controleze subconștientul și să aibă acces mai ușor la informațiile pe care acestea le poate furniza, aș recomanda ca acest exercițiu să fie realizat pe o durată de cel puțin o săptămână. Exercițiul sună cam în felul următor: imaginează-ți o insulă, o insulă care să nu conțină nimic, doar nisip și să fie înconjurată de ocean. De fiecare dată când vei primi din mediul exterior o informație pe care o consideri importantă sau necesară va trebui să te gândești la insula anterior imaginată și să pui informația într-un loc, în care vrei tu, pe insula respectivă. Partea aceasta pare să fie cea mai dificilă pentru că atunci când absorbim informații importante ne concentrăm doar pe rolul acestora în viața noastră și deloc pe o modalitate de a stoca informația respectivă într-un loc sigur. Pentru informațiile de care nu avem nevoie nu este necesar niciun fel de control asupra subconștientului, pentru că din moment ce nu avem nevoie de respectivele informații, acestea nu sunt importante și evident nu le vom folosi prea curând, poate niciodată. E posibil să ca insula voastră să ajungă până la urmă un oraș imens, însă partea bună stă în faptul că veți fi stăpân asupra tuturor informațiilor respective.

De asemenea, o altă versiune a metodei de mai sus, pe care o recomand în cazuri de urgență, are la bază cam aceleași idei, iar în loc de insula respectivă, de data aceasta vă veți imagina în propria locuință, aceasta reprezentând zona cu cel mai mare nivel de confort. Este zona în care cunoaștem fiecare obiect în parte cu ochii închisi și tocmai din acest motiv pare să funcționeze atât de bine. Imaginați-vă că intrați la voi în casă. Aveți holul în primul rând cu locul în care este așezată încălțămintea, cuierul, oglinda. Mai departe buncătăria cu frigiderul, fereastra, un dulap, un colțar și tot așa. Ideea este că fiecaruia dintre aceste elemente putem să-i atribuim informații, iar apoi, când avem nevoie de informațiile respective tot ce trebuie să facem este să ne gândim la propria locuință.

Acestea, din punctul meu de vedere, par cele mai ușor de utilizat metode de control al subconștientului, însă mai sunt destule. În cazul în care cunoașteți și altele, mai ușoare sau mai dificile / complexe, sunteți liberi să le exprimați în aria de mai jos pentru că mi-ar plăcea să aflu și părerile voastre.

      Articole recomandate