Încă din timpuri străvechi, obiectele au primit din partea oamenilor asocieri cromatice, iar la rândul lor culorile au primit asocieri ale universului uman. Ochiul are nevoie de culori aşa cum are nevoie și de lumină.
Frumuseţea culorii poate avea efecte psihologice variate asupra personalităţii umane, influenţă ce se poate observa analizând starea generală psihică a unui grup de subiecţi în două zile diferite: una însorită şi alta posomorâtă.
Culoarea aduce în sufletul nostru bucurie sau tristeţe, căldură sau răceală, linişte şi prospeţime sau agitaţie şi preocupare; ne face să ne simţim mai aproape sau mai departe de cineva; de felul cum diferitele game cromatice sunt folosite, cu discreţie şi rafinament, cu gust şi fantezie, depinde în mare măsură echilibrul, liniştea interioară şi bogăţia trăirilor noastre affective.
Roșu – pasiune
Este culoarea cel mai des amintită de către persoanele ce au fost supuse unui experiment în timpul căruia li se cerea să aprecieze culoarea preferată. Sub forma oxidului de fier, această culoare a însoțit în drumul său omenirea încă din epocile preistorice și a fost întotdeauna folosită în arta rupestră a epocii fierului. Omul de Neandertal presăra pe trupul celor îngropați acest colorant pentru a le reda „culoarea caldă” a sângelui și a vieții. În general, roșul este considerat agresiv, vital și dătător de putere. El este considerat a fi înrudit cu focul și simbolizează atât iubirea cât și lupta pe viață și pe moarte.
Culoarea a fost atât de puternică în culturile tradiționale încât obiectele roșii erau considerate ca fiind transmițătoare de sănătate doar prin culoarea lor. De exemplu, multe pietre roșii, cum ar fi granatul și rubinele, erau considerate pietre ce ofereau sănătate și proprietăți care previn bolile. La Roma, copii purtau coral roșu ca un talisman pentru a-i proteja de boli. La fel și în China, din motive similare, copii purtau o haină de culoare roșie.
Alb – puritate
Într-o gamă largă de culturi, culoarea albă simbolizează puritatea și inoncența. Hainele albe și articolele de îmbrăcăminte sunt purtate pentru a transmite puritatea spirituală și sexuală. Nu este surprinzător faptul că albul este asociat cu puritatea, astfel încât chiar și cea mai mică pată de murdărie sau vopsea distruge culoarea.
În simbolistica tradițională a Chinei, albul este culoarea bătrâneții, a toamnei, a vestului și a nenorocirii, însă și a virginității și a purității („lotusul alb” este numele unei societăți secrete care era adepta moravurilor pure). În general, în China albul este considerat a fi culoarea de doliu, cu toate că este vorba de fapt de „nonculoarea” veșmintelor de doliu necolorate. În alchimie, decolorarea sau albirea (albedo) aste procesul ce semnifică că după înnegrire (nigredo) materia primară se află pe drumul spre piatra filosofală.
Negru – mister/ moarte
Multe culturi antice considerau că negrul este culoarea misterului, a misticismului religios, a divinității. Și asta deoarece se crede că noaptea, ca și întunericul, transcende percepția umană în același fel în care înțelepciunea dumnezeiască trece dincolo de capacitatea de înțelegere a omului.
Iar dintre toate misterele, moartea pare a fi cel mai mare. Neștiind ce se întamplă cu ei după moarte, oamenii din antichitate i-au asociat acesteia culoarea neagră, care a ramas și astăzi în multe culturi drept un simbol al doliului.
Violet – regalitate
Purpuriul simbolizează regalitate, noblețea și imperialismul. În multe societăți europene, ca Roma antică sau Anglia Elisabetană, existau chiar legi nescrise care interziceau celor ce nu erau membri apropiați ai regalității să poarte această culoare.
Statutul de culoare elitistă venea de la raritatea și costul ridicat al vopselei folosite pentru a o crea. Comercianții de țesături obțineau „purpuriul Tyrian” de la o mică moluscă ce se găsea numai într-o regiune a Mării Mediterane, lângă Tyar. Era nevoie de peste 9.000 de moluște pentru a obține doar un gram de purpuriu Tyrian, astfel încât doar cei foarte bogați își permiteau să cumpere această vopsea, motiv pentru care culoarea a fost asociată cu clasele de sus în Roma, Egipt, Persia.
De-asemenea, reprezintă spiritualitatea și sfințenia, pentru că împărații, reginele și regii care purtau culoarea violet erau considerați adesea a fi zei sau descendenți ai zeilor.
Albastru – adevăr/ tristețe
Asocierea principală a albastrului era, în trecut, cu adevărul. În prezent, însă, această culoare semnifică și tristete, disperare, conotația având legătură cu lacrimile și ploaia (care are efecte deprimante), apa fiind reprezentată cu albastru de regulă. Totodată, in mitologia greacă se spune că Zeus făcea să plouă când era trist.
Este culoarea considerată cel mai adesea simbolul a tot ce este legat de spiritualitate. Dă impresia de rece și îi predispune pe cei mai mulți oameni la meditație. Specialiștii în psihologie abisală îl asociază cu „relaxarea spirituală, cu un mod de viață liniștit, ușor și cumpănit”. Ammon. G Heinz-Mohr numește albastrul culoarea cea mai adâncă și cea mai imaterială, transparența vidului care va veni: în aer, în apă, în cristal și în diamant. Amuletele de culoare albastră au darul de a anihila „privirile rele”.
Mantia zeului scandinav Odin este albastră precum a Fecioarei Maria, care, poetic, este considerată „Crinul albastru”. Învățătorul Iisus este și el reprezentat în veșminte albastre. „Albastrul, simbolul adevărului și al veșniciei lui Dumnezeu (căci ceea ce este adevărat este veșnic) va rămâne întotdeauna simbolul nemuririi omenești”.
Verde – natură/ înțelepciune
Din motive evidente, culoarea verde reprezintă natura și mediul înconjurător. Mai abstract, simbolizează înțelepciunea.
Egiptenii credeau că un zeu numit, Thoth, a condus sufletele morților pe un deal verde cu viață și înțelepciune veșnică. În astrologie, verdele ar fi culoarea planetei Mercur, care reglementează mintea și conferă cunoștințe nu doar pentru a atinge succesul material, dar și cunoașterea inspirațională și înțelepciunea cerească.
Culoarea verde a avut parte de o apreciere deosebită în cărțile Sfintei Hildegard von Bingen (1098-1179) care a scris mereu despre „viriditas” (crudități, forța germinativă).
Despre smarald, datorită culorii sale, ea a făcut următoarea apreciere: „el apare în zori de zi, la răsăritul soarelui. Verdele pământului și al ierbii este cel mai proaspăt, căci aerul este încă răcoros, iar soarele este deja cald și plantele absorb cu lăcomie verdele. Arșița zilei abia ajunge pentru a coace și a hrăni acest verde. De aceea smaraldul este un leac puternic împotriva tuturor durerilor și bolilor omului, căci soarele îl zămislește, iar materia sa descinde din verdele aerului”.
Galben – fericire/ lașitate
Nu este de mirare faptul că galbenul simbolizează fericire, căldură și soare în cele mai multe culturi. Acestea sunt caracteristicile soarelui galben și efectelor sale.
În culturile antice în care zeii erau asociați cu soarele, cum ar fi Egiptul și China, galbenul era cea mai scumpă și nobilă culoare, culoarea personajelor religioase și a regilor (care erau considerați descendenți ai zeilor).
Goethe, în teoria sa despre culori, numea galbenul „o culoare veselă, vie și cu efect liniștitor; însă ea aluneca lesne într-o culoare neplăcută, prin cele mai ușoare combinații depreciindu-se, devenind urâtă și bătând în gri”. În general, este tolerată numai o nuanță ușoară de roșu, pentru a-l „încălzi”.
Galbenul strident este asociat, în simbolistica populară a culorilor, cu invidia și gelozia („galben de invidie). Deseori galbenul este interpretat ca fiind culoarea Soarelui. Prin natura sa duală este „culoare intuiției atât de ușor de derutat, a suspiciunii, a presimțirii, în care se află totuși o forță solară de un gen aparte, care pătrunde și iluminează.”
Portocaliu – avertizare
Istoricii susțin că portocaliul nu a fost considerat de către civilizațiile antice occidentale drept o culoare primară. În dependență de nuanță, culoare poate căpăta o notă de roșu sau galben. Din acest motiv, culoarea nu are o semnificație simbolică proprie.
Deși, în istorie, portocaliul a ajuns să desemneze un avertisment și este utilizat pentru îmbracămintea care necesită vizibilitate maximă și echipamentele de siguranță, această asociere este una practică: contrastează cel mai puternic cu culoarea albastră și este foarte vizibilă pe un cer senin.
