Cu ochii larg deschişi asupra vieţii: ce ştim şi ce nu ştim despre realitate

Există o teorie potrivit căreia, realitatea poate îmbrăca forme diferite şi nu se rezumă doar la aspectele obişnuite, pe care le percepem noi, de-a lungul experienţelor acumulate în decursul vieţii.

Vi se pare complicat? Ei bine, lucrurile nu se opresc aici: oamenii de ştiinţă susţin că omul experimentează două modalităţi diferite de percepere a realităţii şi anume, în „sistem standard” şi în „sistemul experienţelor directe”.

Dacă cel dintâi corespunde unui mod schematic de întocmire a unor veritabile hărţi cerebrale corelate persoanelor şi conjuncturilor cu care ne confruntăm în viaţa noastră de zi cu zi, cel de-al doilea mod de percepere a realităţii presupune o intensificare a activităţii cerebrale a mai multor regiuni ale creierului.

Porivit unui studiu realizat de Norman Farb, cercetator în cadrul Universităţii din Toronto, oamenii se nasc deja cu capacitatea de a construi mental reprezentări ale lumii externe, sub forma unor scheme sau reţele, care se dezvoltă treptat, în funcţie de aspectele asupra cărora îşi concentrează atenţia de-a lungul vieţii, din punct de vedere profesional, afectiv şi relaţional.

FPe de altă parte însă, în afara acestor „reţele standard”, există o cale directă de percepere a experienţelor, eliminând complet gândurile care se raportează la trecut sau la viitor, la alte persoane sau chiar la sine însuşi, şi se percepe în timp real informaţia care stimulează simţurile în momentul respectiv.

Cele două tipuri de percepere a realităţii prezintă o relaţie invers proportională, aşadar presupunând că ne concentrăm asupra detaliilor unui proiect important în timp ce spălăm pahare, de pildă, avem toate şansele să ne tăiem în cioburi, fără măcar să ne dăm seama prea bine de ceea ce ni s-a întâmplat.

Dacă vă întrebaţi la ce foloseşte studierea acestor detalii mai puţin obişnuite despre propriul mod de a ne raporta la realitate, ei bine, specialiştii susţin că aceasta este o cale eficientă şi salutară de a ne cunoaşte pe noi înşine şi de a ne îmbunătăţi considerabil percepţiile şi calitatea simţurilor. Într-un cuvânt, de a ne dezvolta capacităţile empatice şi relaţionale, stabilind un echilibru cât mai bun între cele două sisteme, spre binele propriu şi al celor din jurul nostru, deopotrivă.

      Articole recomandate