Clujenii care îndrăgesc cititul ar putea călători gratis cu autobuzul

cluj-citit-autobuz

Oamenii care folosesc transportul în comun în Cluj și care vor citi în timpul mersului cu autobuzul ar putea să nu mai plătească bilet.

Deocamdată totul este doar în faza de proiect, inițiat de Cartile pe față – o campanie care pune cărțile în locuri unde nu au mai fost pâna acum. Iniţiatorii spun că vor propune Primăriei Cluj ca în prima duminică din fiecare lună, călătorii care citesc în autobuz să nu plătească bilet. Până atunci, cititorii înverşunaţi vor beneficia de reduceri la dentist.

Până acum, un cabinet stomatologic din Cluj Napoca s-a alăturat campaniei şi recompensează cititorii de carte în moduri inedite. Oferă reducere de 10% din valoarea lucrărilor stomatologice acelor clienți care dau check in pe Facebook la cabinet precizând ce carte le-a adus zâmbetul pe buze, scrie Realitatea.

Oamenii care citesc cărți zâmbesc mai mult și chiar mai frumos. Și pentru noi e foarte important ca oamenii în general și clienții noștri în special să își etaleze dantura în public. Dacă pacienții noștri nu zâmbesc, nu se vede rezultatul muncii noastre„, a spus medicul Marius Bud, proprietarul cabinetului care s-a alăturat campaniei Cărţile pe faţă.

În sala de așteptare a cabinetului există o serie întreagă de cărți pe care pacienții le pot citi în timp ce stau acolo. Pacienții cabinetului pot să se bucure de reducerea de 10% și dacă au poză de profil pe Facebook cu ei citind o carte (așanumitul book selfie).

La anticariat mergem să ne căutăm cărți uzate. La un cabinet stomatologic anticariat mergem să recăpătăm zâmbetul pe buze. Acum oamenii pot să își contamineze și prietenii din mediul virtual cu bucuria adusă de cărțiele de calitate„, a spus Victor Miron, unul dintre inițiatorii campaniei Cărțile pe față. „Ineditul acțiunilor de promovare a cititului vine să demonstreze cât de mult ajută cărțile în dezvoltarea creativității„, a explicat Victor.

      Articole recomandate