1. Anul acesta ciupiturile de ţânţari provoacă adevărate umflături. Cât de riscantă poate fi o banală înţepătură de ţânţari?
1. Anul acesta ciupiturile de ţânţari provoacă adevărate umflături. Cât de riscantă poate fi o banală înţepătură de ţânţari?
Ţânţarul este o insectă aparţinând familiei Culicidae, cu un ciclu de viaţă ce cuprinde patru etape (ou, larvă, pupă şi adult). Masculii îşi găsesc nutrienţii la nivelul plantelor, iar femelele sunt hematofage, hrănindu-se cu sânge uman (sau animal), selectandu-şi victimele după miros, dioxidul de carbon degajat şi octenol (1-octen-3-ol), substanţe chimice existente în aerul expirat şi transpiraţie. Există peste 3000 de specii de ţânţari în întreaga lume, anumite specii fiind vectorii unui număr mare de boli infecţioase, care afectează milioane de persoane pe an: febra galbenă, febra Dengue şi Chikungunya, malaria. De notat că ţânţarii nu transmit virusul imunodeficienţei umane (HIV). Şi în ţara noastră a fost raportată prezenţa a sute de specii de ţânţari (Parvu, 2005/2008, Nicolescu et al, 2002/2003). Înţepătura de ţânţar este riscantă din prisma numeroaselor boli infecţioase transmise (virusul West Nile, febra galbenă, Dengue, virusul encefalitei Murray Valley, virusul Ross River, virusul encefalitei de California, virusul Jamestown Canyon, encefalită japoneză, filarioză, encefalită St. Luis, malaria aviară s.a.m.d) cât şi din prisma reacţiilor alergice locale/generale, putându-se dezvolta chiar reacţie sistemică severă (anafilaxie).
2. Care sunt riscurile la care ne expunem atunci când suntem ciupiti de ţânţari?
Din punct de vedere alergologic, este cunoscut faptul că muşcătura de ţânţar produce reacţie alergică IgE mediată. Sunt recunoscute reacţiile locale (papule urticariene locale, pruriginoase), reacţiile locale extinse, mai severe (leziuni buloase, uneori hemoragice, fenomene Arthus-like). O reacţie locală severă la muşcătura de ţânţar este sindromul Skeeter (inflamaţie locală şi febră). Reacţiile anafilactice la muşcătura de ţânţar sunt extrem de rare în raport cu răspândirea extinsă a acestor insecte. Un rol important l-ar putea avea aici imunitatea dobândită natural (prin muşcături repetate). Un alt tip de alergie la alergenele salivare ale ţânţarului este hipersensibilitatea mediată de anticorpii IgG sau de limfocitele T, existând citate în literatură şi cazuri de alergie non-IgE-mediată, adică degranulare mastocitara directă. Persoanele cu risc crescut de reacţii severe la muşcătura de ţânţar sunt muncitorii în aer liber, copii, persoane neexpuse anterior (turişti), pacienţii cu imunodeficienţe sau leucemii asociate cu virusul Epstein-Barr.
3. Cum putem să ne ferim de ciupiturile de ţânţar?
În general trebuie evitate zonele din apropierea apelor, se recomandă purtarea de pantaloni şi bluze cu mânecă lungă în caz de expunere, folosirea de insecticide pe haine, corturi, obiecte de camping (niciodată pe piele), folosirea de substanţe repelente disponibile în farmacii, multe dintre ele putând fi aplicate cutanat, dar se recomandă să nu se facă exces în cazul copiilor.
4. Cum putem să tratăm atunci când suntem ciupiti de ţânţari?
Reacţiile locale uşoare nu necesită tratament medicamentos, eventual curăţare cu apă şi săpun şi evitarea gratajului. În cazul reacţiilor extinse se recomandă în primul rând consult medical, reacţia alergică putând evolua sever. Dacă apăr dificultăţi în respiraţie sau la înghiţire, este necesar să fie apelat un serviciu de urgenţă. În general se administrează antihistaminice nesedative, preparate cu corticosteroizi topic sau oral (cure scurte cu corticosteroid). În cazul reacţiilor sistemice se efectuează acelaşi tratament ca în orice tip de anafilaxie. Tratamentul cu antibiotice nu se indică în cazul reacţiilor locale extinse care se dezvoltă în primele 24 ore după muşcătură.
